Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:59 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE - Vine şi Panduru Ilie Stan, noul antrenor al FC Farul

ro

16 Mar, 2016 12:14 5125 Marime text
Giani Nedelcu, preşedintele Consiliului Director al FC Farul, a declarat că noul antrenor al echipei este Ilie Stan, clubul despărţindu-se de Constantin Gache. Ilie Stan va lucra în staff-ul tehnic cu Ion Barbu şi Gică Mina, dar şi cu un al treilea secund, pe care îl va aduce el. Noul antrenor al Farului va fi prezentat echipei astăzi, la ora 16.00.  

„Constantin Gache ne-a spus că renunţă la funcţia de antrenor, astfel că l-am numit pe Ilie Stan“, a spus Giani Nedelcu. Referitor la înfrângerea cu SC Bacău, Nedelcu a arătat: „Nu ştiu ce să mai zic. Sunt dezorientat total. Nu-mi explic. Sperăm să redresăm însă situaţia“.  

În vârstă de 48 de ani, Ilie Stan a antrenat ultima dată echipa irakiană FC Zakho, iar în cariera sa a mai pregătit formaţii precum Steaua, FC Vaslui, Concordia Chiajna, Gloria Buzău, Victoria Brăneşti sau CS Mioveni. A fost şi secund la Naţionala României. Cea mai importantă echipă la care a jucat în România a fost Steaua, făcând parte din trupa care a susţinut finala Cupei Campionilor Europeni în 1989, pierdută în faţa lui AC Milan. Stan juca mijlocaş, iar în străinătate a evoluat la echipe din Belgia, Cipru şi Israel.

În urmă cu câţiva ani, Ilie Stan a fost aproape de a veni antrenor la Farul, dar mutarea nu s-a realizat în cele din urmă. La Faul a jucat în schimb fiul său, Daniel Stan.  

UPDATE: „Mă bucur că voi antrena o formaţie de tradiţie din fotbalul românesc. Prin jocul prestat de echipă şi prin rezultate, voi încerca să aduc cât mai mulţi spectator pe stadion. Cu mine va veni secundul Robert Panduru. Am vrut să reintru în fotbalul românesc. Ştiu că la Farul sunt jucători ambiţioşi şi valoroşi şi voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a promova“, a declarat Ilie Stan, pentru Liga2.ro. 
 
Sursa foto: Facebook
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii