Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:30 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată care vor fi modificările salariale în MApN, începând cu luna august 2016

ro

08 Jun, 2016 18:19 1865 Marime text
Vă prezentăm mai multe precizări privind  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
 
Prin aplicarea Ordonanţei de urgenţă sus-menţionate a Guvernului, aproximativ 70% din personalul instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională va beneficia de o măsură reparatorie.
 
Astfel, în Ministerul Apărării Naţionale, potenţialii beneficiari, în număr de aproximativ 33.000, vor primi începând cu luna august 2016, 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit, aflată în plată la nivelul anului 2009, respectiv diferenţa de 50% începând cu luna august 2017.
 
Cuantumul soldei de merit se determină prin aplicarea unei cote de 20% asupra soldei de funcţie, aflată în plată la 31 decembrie 2009. În prima etapă, se va acorda 50% din acest cuantum.
 
După identificarea sumelor necesare, se vor întreprinde demersurile necesare pentru eliminarea şi a altor deficienţe, atât în interiorul fiecărei instituţii cât şi în cadrul familiei ocupaţionale.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii