Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IAA România şi Ziarul Financiar organizează prima ediţie a evenimentului „Ziua Publicitățiiˮ

ro

19 Oct, 2014 13:39 2098 Marime text
IAA România, în parteneriat cu Ziarul Financiar, organizează “Ziua Publicității” , prima ediție a unicului eveniment dedicat în totalitate industriei de marketing și publicitate din România.
Evenimentul va avea loc pe 29 octombrie 2014, la Marriott Grand Hotel, începând cu orele 09.30.

Organizată sub sloganul “Publicitatea Crește România”, Ziua Publicității își propune să devină un cadru de dialog tripartit, profesioniști din domeniu, clienți și reprezentanți ai autorităților în domeniu fiind invitați să dezbată importanța pe care industria de marketing și publicitate o are asupra economiei naționale.

Baza discuțiilor va fi reprezentată de rezultatele unui studiu Deloitte, realizat în perioada mai-septembrie 2014. Materialul surprinde modul în care industria de marketing și publicitate contribuie direct la dezvoltarea economică, dar și percepția consumatorilor și a factorilor de decizie din companiile românești și internaționale active pe piața din România despre importanța publicității, atât ca mijloc de comunicare și informare în societate, cât și ca motor al afacerilor.

„6 din 10 români consideră că publicitatea are un impact direct asupra vieții lor” este una din primele concluzii ale studiului Deloitte.

Pe lângă prezentarea în detaliu a studiului, în cadrul evenimentului vor avea loc mese rotunde legate de impactul publicității asupra diverselor domenii de interes, interviuri și prezentări de poziție ale reprezentanților celor mai importanți actori din piață.

Printre temele care vor fi abordate se numără:
• Care este rolul publicității în creșterea PIB-ului şi economiei, în ansamblu?
• Cum este perceput rolul publicității în dezvoltarea societății civile și crearea brandului de țară?
• Cum văd antreprenorii rolul publicității ca motor de creștere al afacerilor?

Evenimentul este prezentat de Rompetrol.

Despre IAA

International Advertising Association este un parteneriat strategic unic, care apară interesele comune ale tuturor disciplinelor din întregul spectru al comunicărilor de marketing – de la agenţii de publicitate până la companii mass-media, agenţii şi firme de marketing direct, cât şi ale practicanţilor individuali.

La cel de al 41-lea Congres Mondial IAA, care a avut loc la Washington, D.C, filiala IAA România a fost recunoscută ca fiind cea mai activă şi creativă filială din lume şi a primit premiul Golden Tulip pentru Excelenţă pentru întreaga activitate.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii