Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:07 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hrebenciuc, surprins de implicarea lui Chiuariu în retrocedări

ro

18 Jan, 2015 16:40 1535 Marime text
 
Hrebenciuc a fost surprins să constate că Tudor Chiuariu ar fi fost implicat în retrocedările ilegale de păduri, în timp ce deputatul Ioan Adam era impresionat de onorariul fix de 2 milioane de euro perceput de casa de avocatură a senatorului de la Paltin Sturdza, potrivit unui document al DNA, citat de Mediafax.

Într-un document trimis recent de DNA la instanţa supremă şi obţinut de Mediafax, se arată că, deşi hotărârea judecătorească de retrocedare a pădurii în favoarea lui Paltin Sturdza era deja obţinută şi nu mai era foarte multă nevoie de consultanţă juridică, casa de avocatură a parlamentarului Chiuariu Tudor a încheiat un contract de asistenţă juridică cu Sturdza, prin mandatar Varga Ioan Gheorghe, în cuantum de 2.000.000 euro onorariu fix, onorariu apreciat de către Adam Ioan ca fiind „excepţional".

„Apreciem că angrenarea lui Chiuariu Tudor în această cauză de către Varga Ioan Gheorghe şi Călugăr Daniel Constantin nu a fost întâmplătoare, ci s-a făcut ca urmarea faptului că acesta era un membru marcant al PNL şi coleg de partid cu prefectul judeţului Bacău din acea perioadă, Şerban Claudiu Octavian", notează procurorii în documentul citat de Mediafax.

În plus, Varga a organizat o întâlnire între Paltin Sturdza şi Chiuariu, la Slănic Moldova, în casa primarului acestei localităţi, Andrei Şerban, mai spun anchetatorii. În acelaşi document este redată şi o discuţie între Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam şi Paltin Sturdza, din care reiese că cel dintâi a fost surprins să afle de cooptarea lui Chiuariu.

„Hrebenciuc: Nu ştiu ce a făcut, că avea până la 31 martie, că eu am păţit următoarea chestiune, venea Chiuariu la mine acasă la Slănic-Moldova, dar eu nu l-am întrebat ce caută acolo. Hă, hă... Păi da e, era cu primarul, n-aveam nici o problemă cu el. Ca acuma eu să-mi dau seama că ei de fapt umblau pentru... Varga avea de dvs. ... ăăă... hârtie, şi eu nu mai înţelegeam nimica.
Sturdza: Dar au încheiat raporturile.
Hrebenciuc: Adam îmi spunea că e o chestie, Va... îl văd pe Chiuariu în partea aialaltă. Bă, ce-i aicia? Că i-am şi spus, vezi că e Chiuariu.
Adam: Nu. S-a încheiat.
Hrebenciuc: N-am ştiut. Pe urmă am văzut că s-a încheiat la 31 martie şi ...... l-am dat pe mâna avocaţilor din Bucureşti pe Varga şi ai mei mi-au spus Şefu’, lăsaţi-l pe om, că nu e... nu-l cunosc pe om, dar eu spun ce mi-au spus avocaţii mei.
Adam: Da, da, da., n-a făcut nimic....
Sturdza: Corect. Pentru că el s-a lăudat că vine cu bani, că face, că drege, n-a făcut nimic..."

Procurorii mai notează în documentul citat că, în data de 13 iunie 2013, Paltin Georghe Sturdza a avut o întâlnire cu Viorel Hrebenciuc Tudor Chiuariu, notându-şi în agendă că s-a căzut la o înţelegere, „făcându-se probabil referire la împrejurarea că Viorel Hrebenciuc l-a convins pe Chiuariu Tudor să nu se mai implice în chestiunea pădurilor".


Sursa: Mediafax
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii