Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Horia Constantinescu, faţă în faţă cu patronul localului din Neptun, unde a fost bătut de clienţi (galerie foto+video)

ro

02 Aug, 2018 11:55 9758 Marime text
Comisarul şef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța, Horia Constantinescu, a organizat astăzi o conferinţă de presă la care a participat şi Ecaterina Scânteie, comisarul superior implicat în altercaţia de la Neptun.

„Vorbim de o situaţie, de o atitudine a comercianţilor faţă de control, reprezentant al unui stat de drept, indiferent cine se află la conducerea politică a acestuia. Peste ani vor fi alţi colegi comisari şi alte colege comisari, care nu trebuie să traverseze ceea ce a traversat colega noastră. Este motivul pentru care am părăsit o acţiune de control, în care mă aflam la o terasă învecinată pentru a ajunge la momentul în care colega noastră ne-a semnalat că a fost îmbrâncită, molestată, înjurată, de către un consumator. La trei metri se afla proprietarul acestei terasă, soţul sau concubinul unei doamne, sigur fiul unei mame, mă întreb care ar trebui să fie atitudinea unui bărbat în faţa unei astfel de acţiuni împotriva unei femei?", a spus şeful CJPC, Horia Constantinescu.



În timpul conferinţei a venit şi Cătălin Ciripan, administratorul societăţii din Neptun, Zorba. Potrivit administratorului, un client, turist, a auzit discuţia dintre comisarul Scânteie şi conducerea localului. Pe fondul consumului de alcool, turistul a devenit agresiv şi a îmbrâncit-o pe reprezentata CJPC. În acel moment, femeia l-a sunat pe Horia Constantinescu care a venit de îndată la terasa, unde a pornit scandalul.

Administratorul a punctat că a intervenit verbal şi consideră că totul are un iz politic, ţinând cont ca în ultima săptămână au fost cinci controale la local de la alte instituţii de control. Acesta a precizat că imaginile de pe camerele de supraveghere nu pot fi puse la dispoziţia autorităţiilor pentru că acestea nu funcţionau. Cătălin Ciripan a devenit destul de vocal în momentul în care a fost întrebat de presă de cele petrecute pe terasa sa, după cum se vede şi în filmarea ataşată materialului.

La terasa Zorba, comisarul a găsit doar deficienţe legate de plasele pentru insecte. Deficienţa putea fi remediată rapid, fără să existe sancţiuni aplicate de comisariat.

"Deficienţele constatate, că lipsesc plase de insecte. Nu ştiu dacă dânsul ştie, dar muştele depun larve, care se transformă în viermi în secunde. Nu este nevoie de ore sau de ani. Protejarea intereselor consumatorului şi a sănătăţii acesteia este esenţială. Nu am cum să răspund la acuzaţiile domnului pentru că s-a constituit un dosar penal pentru infracţiunea de ultraj. Sunt celelalte autorităţi chemate să răspundă, şi parcurgând materialele video puse la dispoziţie atât de noi cât şi de celelalte persoane prezente pe terasă, să facă o analiză să ne explice domnul proprietar cum se afla şi cum se aude vocea dânsului să ies afară şi urlă în toate materialele. Cum se întâmplă că telefonul îmi este smuls din mână? Se vede clar pe filmarea dânşilor în care eu spun să îmi returneze telefonul şi după aceea începe busculada în care am fost agresat, m-au strâns de gât, m-au lovit. Dintele a fost arătat criminalistului. Suntem pregătiţi să demonstrăm că vrem să strângem mai tare rândurilor, alături de colegii de poliţie", a spus Horia Constantinescu.

Astfel, în cursul zilei de 2 august, Cătălin Ciripan s-a prezentat la sediul CJPC, în urma invitaţiei făcute de către Horia Constantinescu, unde urmează să îi fie aplicată măsura de oprire temporară de prestări servicii până la remedierea deficienţelor, dar şi va fi făcută o adresă către Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului, la Galaţi, unde se va cere măsura complementară de închidere definitivă a unităţii de alimentaţie publică şi aplicarea sancţiunii de 30.000 de lei pentru obstrucţionarea controlului. De asemenea, a fost deschis dosar penal pentru ultraj.

Sursa foto/video: ZIUA de Constanţa

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mik 04 Aug, 2018 08:31 Deci intelegem ca "femeia", daca e agresata la el pe terasa, intervine doar daca e politist sau ce??? Ce dracu oameni sunt in jurul nostru? Ca patron/barbat/ om faci ceva cand vezi o persoana agresata. Exact asta se intampla in tara asta...Domnule patron alta data sa aveti alta conduita.
  • mik 04 Aug, 2018 08:04 Suntem o tara de needucati si mitocani. Litoralul e plin de jeg, de terase scumpe dar care ofera calitate proasta, peste tot dai de ospatari cu tupeu, in concluzie lipsa de profesionalism. Sunt putine locuri unde sa mananci bine si sa te simti bine si peste tot se urmareste castigul cat mai facil. Din punctul meu de vedere, 10 controale pe zi, pana la intra in cap ca succesul unei afaceri depinde de alti factori, nu de mancare proasta, scumpa si tupeu. As recomanda acelasi tip de control si fata de constructii...Mamaia de exemplu incepe sa arate ieftin...si de prost gust...e ca Turcia...aspect de carton.
  • Zorba's 03 Aug, 2018 14:47 https://youtu.be/SvlQfop5278
  • Ilie 02 Aug, 2018 19:19 Daca patronul nu avea nimic de ascuns, nu se lua de OPC. Au fost prinsi cu musca pe caciula. Acesti comercianti sunt lacomi si vand mancare alterata oamenilor. Felicitari OPC!