Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:51 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Haşiş şi cannabis, descoperite la tinerii veniţi pe litoral

ro

30 Apr, 2011 22:14 1322 Marime text

Ieri seară, începând cu ora 20.00, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au efectuat o acţiune pe linia combaterii traficului şi consumului de droguri în staţiunile Mamaia, Costineşti şi Vama Veche, la care au participat efective din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa şi Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa. În urma acţiunii au fost identificaţi şapte tineri care deţineau asupra lor diferite cantităţi de cannabis şi haşiş.

În această dimineaţă, la ora 00.30, în zona de Nord a staţiunii Mamaia, au fost prinşi în flagrant doi tineri., ambii în vârstă de 21 ani, din Bucureşti, care deţineau în mod ilicit asupra lor, în vederea consumului propriu, cantitatea de aproximativ 2 grame cannabis. În jurul orei ora 1.30, în staţiunea Mamaia, zona de organizare a unui eveniment muzical, a fost prins în flagrant un tânăr în vârstă de 24 ani, din jud. Argeş, care deţinea asupra lui cantitatea de aproximativ 0,5 grame cannabis, şi alţi doi, unul în vârstă de 20 ani, din Bucureşti, care deţinea asupra lui cantitatea de aproximativ 0,5 grame haşiş (rezină de cannabis), şi altul în vârstă de 18 ani, din Brăila, care deţinea asupra lui cantitatea de aproximativ 1 gram haşiş (rezină de cannabis). La ora 02.30, în zona de Nord a staţiunii Mamaia, au fost prinşi în flagrant doi bucureşteni, în vârstă de 26 ani şi respectiv 25 ani, care deţineau în mod ilicit asupra lor, în vederea consumului propriu, cantitatea de aproximativ 2 grame cannabis.

Cei în cauză sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu.

Totodată poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au acţionat pentru verificarea legalităţii comerţului cu produse de tip etno-botanic, în colaborare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul Investigarea Fraudelor şi comisari ai Gărzii Financiare Constanţa, identificându-se, în zona de nord a Staţiunii Mamaia, un punct mobil de vânzare a acestor mărfuri. Cercetările în acest caz sunt continuate de către Serviciul Investigarea Fraudelor urmând a se stabili existenţa documentelor de avizare a punctului volant de lucru. În urma controlului au fost ridicate 78 plicuri cu astfel de substanţe.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii