Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Haos pe piaţa bancară grecească

ro

07 Jul, 2015 21:49 1317 Marime text
 
Băncile din Grecia vor rămâne în continuare închise, cel puţin pentru următoarele două zile. Anunţul a fost făcut de şeful Asociaţiei Băncilor Greceşti, care a precizat şi că limita de extrageri de la bancomat, de 60 de euro pe zi, rămâne în vigoare. Între timp, Banca Centrală Europeană a anunţat că menţine finanţarea de urgenţă pentru băncile greceşti, însă va înăspri condiţiile de acordare a finanţării. Sucursalele din România funcţionează normal, dar în ultima ultima săptămână unii dintre clienţi şi-au retras banii din depozite.
 
Românii aveau, în luna martie anul acesta, 23 de miliarde de lei la cele patru bănci greceşti din ţară, adică 10 la sută din totalul depozitelor. Cu 1,7 miliarde de lei mai puţin decât în decembrie 2014.
 
În ultima săptămână, însă, românii au tot retras bani, recunosc oficialii BNR. Oamenii s-au temut că şi sucursalele româneşti vor avea probleme, temeri pe care reprezentanţii băncii centrale le consideră nefondate.
 
„Băncile românești cu capital grecesc nu mai depind decât în mică măsură de linii de finanțare de la banca-mamă. S-a cerut cu multă insistență ca aceste bănci să aibă liniile de finanțare la nivel prudent”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.

Sursa: capital.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii