Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:56 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Halep porneşte în cucerirea Wimbledonului!

ro

24 Jun, 2014 07:22 1332 Marime text
Simona Halep îşi începe aventura la Wimbledon, pe care toţi românii şi-o doresc cât mai lungă. Halep ar putea urca pe locul 2 în clasamentul mondial WTA, dacă şi-ar egala performanţa de la Roland Garros, unde a ajuns până în finală. Considerat de mulţi specialişti cel mai prestigios din circuitul mondial, turneul de la Londra este unul dintre puţinele desfăşurate pe iarbă. Simona Halep, cap de serie numărul 3 va juca în primul tur cu jucătoarea braziliană Teliana Pereira, după ora 19:00. În concursul feminin joacă astăzi alte patru reprezentante ale României. Alexandra Cadanţu o va întâlni pe juc ătoarea din Italia Camila Giorgi, Irina Begu va juca cu franţuzoaica Virginie Razzano, Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 29 o va întâlni pe americanca Victoria Duval, iar Andreea Mitu dă piept cu numărul 4 mondial, poloneza Agnieszka Radwanska. Partida, întreruptă aseară din cauza întunericului se va relua de la scorul de 4-2 în primul set pentru jucătoarea din Polonia. Monica Niculescu şi Victor Hănescu au fost eliminaţi ieri din turneu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii