Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:15 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul, dator vândut. În 2014 avem de plătit peste 1,1 miliarde de euro

ro

04 Jan, 2014 18:22 1404 Marime text
România trebuie să plătească anul acesta datorii ce depășesc 1,1 miliarde de euro. Banii vor ajunge la FMI, Uniunea Europeană şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Suma este cu 0,72% mai mare decât cea plătită anul trecut.

Suma pe care România trebuie să o plătească anul acesta către FMI se ridică la peste 1 miliard de euro. Din aceşti bani, 985 de milioane reprezintă rambursări de rate de capital, iar peste 17 milioane euro plăţi de dobânzi şi comisioane

În ceea ce priveşte plăţile către Uniunea Europeană, întreaga sumă de 150 de milioane de euro reprezintă plăţi de dobânzi şi comisioane ca şi în cazul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în conturile căreia vor ajunge peste 20 de milioane euro.

Rambursările sunt efectuate în contul împrumuturilor luate de România de la creditorii internaţionali în anul 2009. Acestea s-au ridicat atunci la 19,5 miliarde de euro. Din acest aranjament cu FMI, România a intrat în posesia a şapte dintre cele opt tranşe prevăzute, adică 11,9 miliarde euro. Cea de-a opta tranşă a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, de tip preventiv şi nu a fost încă folosită.

Vârful de plată în cadrul acestui pachet financiar va fi în 2015, atunci când România va trebui să ramburseze aproape 2 miliarde de euro.

Sursa: pesurse.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii