Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:06 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul a stabilit plata, pe tranşe, a titlurilor executorii pentru bugetari. Iată cum sunt defalcate sumele

ro

04 Apr, 2012 01:56 1894 Marime text

Guvernul a suplimentat astăzi, prin doua hotărâri, bugetele Ministerului Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerului Public, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Consiliului Superior al Magistraturii.
Fondurile sunt destinate pentru plata primei transe trimestriale aferenta a 5% din valoarea titlurilor executorii aflate sub incidenta OUG 71/2009, modificata prin Legea 230/2011 (privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar).

Astfel, au fost suplimentate bugetele:

- Ministerului Finanţelor Publice cu 2,4 milioane lei

- Ministerului Justiţiei cu 19,8 milioane lei

- Ministerului Public cu 9,45 milioane lei

- Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu 722.000 lei

- Consiliului Superior al Magistraturii cu 227.000 lei.

Potrivit art. 43 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2012, ordonatorii principali de credite efectuează plata titlurilor executorii în cuantumul prevăzut pentru acest an (5% din valoarea titlurilor executorii) în mod eşalonat, în tranşe trimestriale egale. Fondurile alocate astăzi de Guvern asigură efectuarea plăţilor din trimestrul I al anului în curs (respectiv 25% din suma datorată pentru anul 2012) şi nu întreaga sumă aferentă celor 5%, prevăzute la art 1. alin. 1 din OUG 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare.



Informaţii de background:

Potrivit OUG 71/2009, modificată prin Legea 230/2011, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedura de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii