Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:54 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grupare specializată în trafic de medicamente, destructurată cu sprijinul autorităților americane

ro

25 Jan, 2018 12:31 1337 Marime text
În această dimineață, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a Poliției Române, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 47 de percheziții la membrii unei rețele infracționale, care ar fi câștigat, ilegal, prin trafic internațional de medicamente, aproximativ 55.000.000 de lei.
 
Investigațiile pentru destructurarea grupării au fost desfășurate cu sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration) – S.U.A..
 
La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Poliția Română, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat 47 de percheziții domiciliare, la membrii unei grupări infracționale organizate, specializată în trafic internațional de droguri de risc și mare risc.
 
În cauză vor fi puse în aplicare 24 de mandate de aducere.
 
Din cercetări, a reieșit că, în perioada 2012 – 2018, rețeaua infracțională, organizată pe mai multe paliere, ar fi distribuit, fără drept, în principal în SUA, medicamente supuse controlului special, scoase din circuitul legal. Medicamentele erau astfel scoase din circuitul legal, prin intermediul unor farmacii din județele Cluj și Bistrița, cu complicitatea unor farmaciști.
 
Comenzile erau preluate în sistem on-line, printr-un ”call-center”, ce funcționa în județul Cluj. Membri grupării ar fi pregătit, ambalat și expediat comenzile, sub forma unor scrisori poștale, către clienți din SUA, care comandau produsele prin intermediul unor farmacii on-line. Banii erau primiți prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani, de către alți membri ai grupării.
 
Prin intermediul unor conturi off shore și a unor firme pe care le controlau direct, membrii grupării ar fi disimulat adevărata proveniență a banilor, creând aparența obținerii legale a unor venituri.
 
Prin activitatea infracțională, aceștia ar fi obținut aproximativ 55.000.000 de lei.
 
Investigațiile au fost demarate în urmă cu 4 ani, polițiștii români beneficiind de sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration) – S.U.A., prin intermediul unor comisii rogatorii internaționale.
 
La acțiune au participat și polițiști ai structurilor de combatere a criminalității organizate din Timișoara, Târgu-Mureș, Oradea, Bacău, Alba-Iulia și Cluj și luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii