Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:41 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Google anunță noi funcții de securitate pentru serviciul Gmail

ro

11 Aug, 2016 17:41 1399 Marime text
Compania Google a anunțat că a îmbunătățit funcțiile de securitate ale serviciului său de email, asigurându-și utilizatorii că atât versiunea Gmail pe Android, cât și cea pentru desktop, au de acum noi avertizări prin care anunță utilizatorul asupra existenței unor link-uri malițioase, potrivit unui mesaj postat pe blogul companiei, citat de Agerpres.

Cu ajutorul noilor funcții de securitate, utilizatorii vor fi anunțați că sunt pe cale să viziteze site-uri de internet nocive și de asemenea că este posibil să fi transmis un mesaj a cărui autenticitate nu poate fi confirmată. Cadrul de politici privind expeditorul (Sender Policy Framework), conține o modalitate prin care sunt identificate și indexate mesajele spam, astfel ca pe viitor deținătorul căsuței de email să fie avertizat dacă mai primește un alt email similar de la aceeași persoană.

O altă noutate a acestor măsuri se referă la includerea unei semnături digitale la finalul fiecărui mesaj, iar acest nou tip de semnătură va atenționa serverul să cripteze mesajul care este trimis, care ulterior poate fi decriptat cu ajutorul unei chei publice de îndată ce a ajuns la destinație.

În versiunea desktop a Gmail, dacă mesajul primit conține legături web către site-uri periculoase, posesorul căsuței de email va fi avertizat de îndată ce a apăsat pe acele link-uri înainte de a se deschide pagina respectivă de internet, mai scrie Agerpres.
Google își asigură utilizatorii că actualizarea politicilor și a practicilor de îmbunătățire a securității va continua, atât pentru Gmail, dar și pentru celelalte servicii Google, conform blogului oficial al companiei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii