Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:45 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

George Ciamba, în calitate de reprezentant al Consiliului UE, prezent la o serie de momente oficiale în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European (galerie foto)

ro

16 Jan, 2019 20:42 1420 Marime text
Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat, la data de 16 ianuarie 2019,  la o serie de momente oficiale  în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg, subsumate exercitării de către România a responsabilităților de Președinție a Consiliului UE.

În prima parte a zilei, oficialul român a reprezentat Consiliul UE în cadrul trialogului informal pe tema modificării Regulamentului privind partidele și fundațiile politice europene, la care au participat cei doi co-raportori din partea Parlamentului European, Mercedes Bresso și Rainer Wieland, și Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, FransTimmermans. Discuțiile purtate cu această ocazie s-au încheiat cu succes. Președinția României la Consiliul UE a obținut primul acord politic provizoriu între cei doi co-legislatori.

De asemenea, ministrul delegat pentru afaceri europene a asistat la dezbaterea în plenul Parlamentului European privind viitorul Europei cu Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez și a semnat, în numele Președinției Consiliului Uniunii Europene, primele acte legislative împreună cu Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani. 

Sursa foto: MAE 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii