Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gabriel Oprea le-a cerut senatorilor să îi ridice imunitatea

ro

27 Jan, 2016 14:26 1698 Marime text
 
Senatorul Gabriel Oprea le-a cerut, astăzi, colegilor parlamentari să voteze cererea de urmărire penală transmisă de DNA, pe motiv că nu ar trebui prelungită perioada necesară stabilirii adevărului. Fostul ministru Gabriel Oprea a transmis în acest sens o scrisoare președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Comisiei juridice, Cătălin Boboc, scrie agerpres.ro.
 
„Conform art.109, alin.2 din Constituția României și a deciziilor nr. 93/1999 și 270/2008 ale Curții Constituționale, numai Senatul României poate cere urmărirea penală a unui fost ministru pentru fapte comise în timpul exercitării funcției de ministru, care în prezent deține calitatea de senator. Vă aduc la cunoștință faptul că nu doresc să beneficiez de această imunitate de procedură, socotind că se va stabili adevărul, adică nevinovăția mea”, precizează liderul UNPR în scrisoare.
 
Fostul ministru Gabriel Oprea precizează faptul că se consideră nevinovat și spune că nu a beneficiat de nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne.
 
„Mă consider nevinovat de faptele care mi se impută, nu am solicitat nimic Ministerului Afacerilor Interne, nu am beneficiat de la Ministerul Afacerilor Interne de nimic în plus față de ceilalți miniștri de resort. Există un plan de măsuri care funcționează în baza unor instrucțiuni, adoptat înainte de anul 2000, care prevede asigurarea protecției și a însoțirii permanente a ministrului de Interne, ministrului de stat, viceprim-ministrului. În consecință, solicit colegilor mei senatori să voteze cererea de urmărire penală, pentru a nu se prelungi perioada necesară stabilirii adevărului. Consider că gestul meu va face ca nici imaginea Senatului și nici imaginea UNPR să fie afectate, așa cum se întâmplă, din păcate, de fiecare dată când sunt în discuție astfel de subiecte”, a mai specificat Gabriel Oprea în scrisoare.
 
Astăzi, biroul permanent al Senatului a transmis Comisiei juridice spre analiză solicitarea Justiției privind începerea urmăririi penale a senatorului Gabriel Oprea.


Sursa foto: digi24.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Delia Mateescu 01 Feb, 2016 11:24 Un om, un caracter, o personalitate! O decizie importanta a liderului UNPR!Merita respect!