Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:10 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fundaţia umanitară Christian Gigi Chiru „Mazăre încearcă să-l interzică pe Chiru în oraş"

ro

13 Mar, 2012 20:14 1368 Marime text

Biroul de presă al fundaţiei umanitare Christian Gigi Chiru, a dat publicităţii, cu puţin timp în urmă, un comunicat de presă referitor la dispariţia panourilor care îl înfăţişau pe Chiru: „Informăm opinia publică locală că în cursul zilei de ieri toate panourile fundației "Christian Gigi Chiru" au fost date jos. Pe panourile închiriate de la firma "Seaview Advertising", fundaţia desfăşura o campanie umanitară care urma a fi finalizată cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Campania era structurată în mai multe etape, în prima etapă au apărut afişele cu mesajul "De Paşte fericirea e la uşa ta", în etapa a doua mesajul era "Câştigă Chiru". Mesajul care închidea campania ar fi apărut peste două săptămâni, înaintea sărbătorilor.

În informarea prin care ni se comunică decizia unilaterală de neutralizare a afişelor nu a fost comunicat temeiul legal în baza căruia s-a dispus această măsură, singura explicaţie fiind, cităm: "această acţiune este consecutivă postării de către dumneavoastră a unor afişe ce pot fi considerate a avea un caracter electoral". Menţionăm următoarele:

Firma Seaview Advertising nu a trimis nici o comunicare anterioară hotărârii de da jos afişele

Părerea firmei Seaview Advertising, conform căreia afişele aveau un caracter posibil electoral, este una strict subiectivă şi discutabilă, având în vedere faptul că reprezentanţii firmei nu ne-au consultat în legătură cu ce campanie desfăşurăm

Preşedintele fundaţiei, Christian Gigi Chiru, consideră această măsură ca fiind una abuzivă şi fără temei legal, motiv pentru care îşi rezervă dreptul de a acţiona în judecată firma Seaview Advertising

De asemenea, având în vedere popularitatea de care se bucură Christian Gigi Chiru în urma acţiunilor fundaţiei şi a lansării Primăriei Constănţenilor, suspectăm că decizia de a da jos afişele este o comandă politică a edilului-şef, cunoscută fiind apropierea dintre acesta şi conducerea firmei Seaview Advertising.

Din păcate, orice acţiune umanitară sau în folosul constănţenilor este sufocată din faşă în oraşul nostru. În ciuda acestor acţiuni cu un evident caracter de cenzură, preşedintele fundaţiei, Christian Gigi Chiru, nu este deloc intimidat şi va face tot ce este posibil pentru a se pune în slujba constănţenilor, prin intermediul fundaţiei şi al Primăriei Constănţenilor".

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii