Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Frăţilă, Zelca, Comănescu şi Costea, printre membrii fondatori ai Asociaţiei Constructorilor şi Investitorilor Dobrogea

ro

07 Apr, 2016 14:56 4660 Marime text
La Constanţa s-a înfiinţat Asociaţia Constuctorilor şi Investitorilor Dobrogea, care numără 45 de membri, printre care 21 de membri fondatori.

„Reprezentăm o forță importantă a economiei constănțene și nu cred că poate exista o instituție care să nu ne bage în seamă", a spus declarat Constantin Frățilă, președinte al asociației, în cadrul unui conferinţe de presă. Vicepreşedintele noi asociaţii este Costică Zelca, patronul societăţii Stop SRL. Printre membrii fondatori ai asociaţie se mai numără Grigore Comănescu şi Vasile Costea de la ABC Val SRL.

Asociaţia Constuctorilor şi Investitorilor Dobrogea este o asociaţie independentă, nonguvernameniala, care are drept scop promovarea şi aplicarea intereselor constructorilor, dezvoltatorilor imobiliari, producatorilor de materiale de construcţii, precum şi a distribuitorilor de materiale de construcţii atât la a nivel local, cât şi la nivel naţional, în vederea dezvoltării unei pieţe imobiliare cât mai eficientă profitabilă, respectiv respectarea principiilor de etică,  transparenţă, corectitudine şi parteneriat.


Asociaţia îşi doreşte să fie partener de dialog cu administraţiile locale atât  din dorneniul sistematizării şi modernizării locale, cât şi consultanţă pentru eliberarea şi elaborarea de PUG (plan urbanistic general), PUZ (plan urbanistic zonal); să fie fie partener de dialog şi analiza cu partenerii de servicii şi utilităţi; asocierea în vederea stabilirii termenelor de desfăşurare şi conlucrare între constructori, dezvoltatori imobiliari, producători de materiale de construcţii, distribuitori de materiale de construcţii pe de o parte şi administraţiile locale cu privire la emiterea de avize şi autorizaţii prevăzute de lege şi termenele legale; dezvoltarea relaţiilor dintre constructori, dezvoltatorii imobiliari, producătorilor de materiale de construcţii precum şi a distribuitorilor de materiale de construcţii şi administraţiile locale sau alte organisme ale statului prin intermediul reprezentanţilor săi, prin dezbateri şi participarea activă la orice proiecte de interes pentru piaţa imobiliară.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii