Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:57 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu vor fi cercetați sub control judiciar

ro

25 Jul, 2018 12:52 1999 Marime text
Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu vor fi puşi, miercuri, sub control judiciar de Parchetul General în dosarul în care sunt acuzaţi de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
 
Potrivit surselor citate, procedura de punere sub control judiciar se află în derulare.
 
În luna mai, Parchetul General i-a pus sub urmărire penală pe Lucian Onea şi pe fostul procuror Mircea Negulescu, aceştia fiind acuzaţi că au constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care au fost folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare.
 
"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează acte de urmărire penală faţă de suspecţii Negulescu Mircea şi Onea Lucian sub aspectul participaţiei improprii, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 52 rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal)", preciza atunci Parchetul General.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii