Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:10 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul poliţist Marius Ionuţ Magda, cercetat pentru tentativa de viol

ro

26 Oct, 2010 01:09 2423 Marime text
masina-politie.jpgMarius Ionuţ Magda, de 29 de ani, din Constanţa, fost om al legii în cadrul Poliţiei Transporturi, se află şi acum în audieri, după ce azi ar fi încercat să violeze o fată de numai 16 ani. Marius Ionuţ Magda şi-a dat demisia din Poliţie în luna mai a anului 2009. Lucrătorii Secţiei unu de Poliţie Constanţa au fost anunţaţi azi, prin intermediul Serviciului Unic de Urgenţă 112, despre faptul că un bărbat loveşte cu bestialitate o tănără, după ce i-a cerut să întreţină relaţii sexuale cu acesta. Martorii evenimentului spun că Marius Ionuţ Magda a continuat să-şi lovească victima chiar şi în momentul în care poliţiştii şi-au făcut aparţia în zonă. Bărbatul a fost imobilizat şi transportat la sediul Poliţiei, asta în timp ce minora, identificată ca fiind Bianca L., a primit îngrijiri medicale. Din câte se pare, Marius Ionuţ Magdai-a cerut fetei bani însă s-a lovit de refuzul acesteia motiv pentru care a scos o seringă în care se afla un lichid de culoare roşie (posibil sânge) a ameninţat-o că o va injecteaza. Surse apropiate anchetatorilor ne-au precizat că fostul om al legii va fi reţinut pentru 24 de ore. Marius Ionuţ Magda doar ce se întorsese din Anglia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii