Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:00 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul şef al Poliţiei Judeţene Bistriţa Năsăud, al Poliţiei Rutiere şi al Poliţiei Năsăud, trimişi în judecată

ro

16 Feb, 2015 17:44 930 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată,
în stare de arest preventiv a inculpaților:

MUREȘAN IOAN OVIDIU, inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Bistrița Năsăud, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, în formă continuată (11 acte materiale),
- instigare la abuz în serviciu,
- instigare la fals material în înscrisuri oficiale,
- instigare la uz de fals, în forma participației improprii.

HASNĂȘ ROBERTO EMIL, șeful Serviciului Poliției Rutiere din cadrul IPJ Bistrița Năsăud, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, în formă continuată, (40 acte materiale),
- instigare la abuz în serviciu.

CLOȘCĂ LEON ANTON, șeful Poliției orașului Năsăud, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, în formă continuată (18 acte materiale),
- efectuarea de operațiuni comerciale, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția îndeplinită, în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

și în stare de libertate a inculpaților:

CÂRCU PAUL MARIAN, specialist la RAR - Reprezentanța Bistrița Năsăud, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

SÂNGEORZAN VIOREL, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare la abuz în serviciu,
- fals în înscrisuri sub semnătură,
- instigare la fals în declarații,
- instigare la fals material în înscrisuri oficiale,
- uz de fals.

MANCIU MIHAI MIRCEA, agent șef principal de poliție în cadrul Poliția orașului Năsăud, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

BÎGIU DUMITRU FLORIN, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie – noiembrie 2014, inculpații Mureșan Ioan, Hasnăș Roberto Emil și Cloșcă Leon Anton, în calitate de șefi ai unor structuri ale poliției, în mod repetat, la diferite intervale de timp, și-au încălcat atribuțiile de serviciu în sensul:
- imixtiunii abuzive în activitatea unor subordonați, în vederea neconstatării și nesancționării unei contravenții la regimul circulației rutiere,
- imixtiuni abuzive în dosare penale aflate în cercetare la IPJ Bistrița Năsăud, pentru favorizarea unor părți din acele dosare,
- participarea la ascunderea și neraportarea producerii unor accidente rutiere cu victime omenești, în scopul alterării evidenței accidentelor rutiere de acest gen,
- ascunderii infracțiunilor săvârșite de un coleg de-al lor, șef al unui post de poliție, cu ocazia provocării de către acesta a unui accident rutier, în urma căruia a fost vătămată corporal o minoră în vârstă de 8 ani, care a suferit multiple fracturi în zona capului și a feței (în cazul inculpaților Mureșan Ioan și Cloșcă Leon Anton ),
- comunicării abuzive a unor date cu caracter personal, unor persoane neautorizate, fără respectarea prevederilor legale incidente în domeniu,
- determinării unor subordonați să întocmească documente fictive, pentru a ascunde nerespectarea obligațiilor de serviciu în cazul unei cercetări administrative.

Prin aceste acțiuni inculpații au provocat vătămarea semnificativă a drepturilor și intereselor legitime ale Inspectoratului de Poliție al Județului Bistrița Năsăud. În fiecare caz în parte, inculpații au obținut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu.

În cursul lunii octombrie 2014, inculpatul Mureșan Ioan, prin intermediul inculpaților Hasnăș Roberto Emil și Sângeorzan Viorel, l-a determinat pe inculpatul Cârcu Paul Marian (angajat la RAR– Reprezentanța Bistrița Năsăud) să-și încalce atribuțiile de serviciu, în sensul de a efectua autentificarea și identificarea unui autovehicul în mod fraudulos, prin menționarea unei categorii nereale a autovehiculului.

În același context, inculpatul Mureșan Ioan, prin intermediul inculpatului Sângeorzan Viorel, a determinat o persoană neidentificată să falsifice certificatul de înmatriculare al autovehiculului, emis de autoritățile din Italia. Același inculpat, respectiv Sângeorzan Viorel, s-a ocupat de falsificarea și a altor acte necesare înmatriculării acelui autoturism(contract de vânzare – cumpărare și o declarație notarială din care rezulta că fusese pierdut certificatul de înmatriculare al acestui autoturism).

Ulterior, la SPCRPCIV Bistrița Năsăud, de procedura înmatriculării acestui autoturism s-a ocupat o rudă a inculpatului Mureșan Ioan, care a acționat fără vinovăție, necunoscând falsificarea cărții de identitate a mașinii.

Autovehiculul în cauză a fost procurat de inculpatul Mureșan Ioan Ovidiu din Italia, fiind vorba de un Jeep Cherokee, încadrat la categoria M 1 (pentru transport persoane), ce a fost înscris fraudulos la categoria N1(autoutilitară pentru transport de mărfuri).
Acest demers infracțional a produs diminuarea frauduloasă a cuantumului timbrului de mediu achitat de către inculpatul Mureșan Ioan Ovidiu, fiind păgubit bugetul de stat cu suma de 31.094 lei.

În perioada iunie – noiembrie 2014, inculpatul Cloșcă Leon Anton, în calitate de șef al Poliției orașului Năsăud, în mod repetat, la diferite intervale de timp, a efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii pentru sine de bani și alte foloase necuvenite.

Concret, acesta a condus efectiv activitatea de producție și de comerț a unei păstrăvării, situată în județul Bistrița Năsăud, în sensul că:
- a procurat dotări materiale necesare acesteia,
- a dispus și a organizat efectuarea unor lucrări de construcții, necesare pentru această activitate economică,
- a cumpărat produse de medicină veterinară, îngrijindu-se inclusiv de întocmirea facturilor aferente acestor produse,
- a cumpărat hrană pentru pești, s-a îndeletnicit cu vânzarea unor cantități însemnate de pește și cu vânzarea furajului pentru păstrăv.

La data de 28.10.2014, inculpatul Manciu Mihai Mircea, în calitate de agent de poliție rutieră în cadrul Poliției orașului Năsăud, și-a încălcat atribuțiile de serviciu, neluând măsurile obligatorii legale de constatare și sancționare a contravențiilor săvârșite de un contravenient.
Această conduită abuzivă a inculpatului i-a permis contravenientului ca, ulterior, să comunice Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bistrița Năsăud datele de identificare ale unei persoane nevinovate, care a fost sancționată contravențional în mod abuziv, deși aceasta nu săvârșise nicio contravenție.

La datele de 08.12.2014 și 12.01.2015, fiind audiat în calitate de martor în prezentul dosar, inculpatul Bîgiu Dumitru Florin în mod repetat, a făcut afirmații mincinoase și nu a declarat tot ce știa în legătură cu fapte și împrejurări esențiale ale cauzei, cu privire la care a fost întrebat.
Concret, inculpatul nu a declarat aspecte esențiale legate de modalitatea în care i-a solicitat inculpatului Cloșcă Leon Anton, șeful Poliției orașului Năsăud, să intervină în activitatea unor subordonați, (imixtiuni solicitate chiar de către el), ascunzând totodată fapte și împrejurări esențiale legate de urmările ilicite ale acestor intervenții.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asupra cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra unui imobil (cotă aparținând inculpatului Mureșan Ioan Ovidiu), până la concurența sumei de 31.094 lei, sumă cu care Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița Năsăud s-a constituit parte civilă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.


În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentului de Informații și Protecție Internă

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?

Comentarii