Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fosta soţie a lui Dan Adamescu reținută pentru evaziune fiscală. Ce au stabilit anchetatorii. Valoarea prejudiciului este de zeci de milioane de lei

ro

10 Oct, 2018 16:16 1641 Marime text
Fosta soţie a lui Dan Adamescu, Carmen Palade Adamescu, a fost reţinută în dosarul de evaziune fiscală în care procurorii au făcut miercuri percheziţii la domiciliul său şi la firmele pe care le conduce, informează Antena3.ro. 

Aceasta este vizată într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 43 de milioane de lei.

Reamintim că, la data de 10 octombrie, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti,  pun în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi evaziune fiscală.

Potrivit Poliției Române, din cercetări a reieșit că persoanele bănuite, în virtutea funcţiilor de conducere deținute în cadrul unei societăți comerciale având ca obiect principal de activitate ,,închirierea și subînchirierea bunurilor proprii”, ar fi încheiat mai multe contracte de management, respectiv de prestări servicii, prelungite sau modificate prin acte adiționale succesive, cu alte societăţi comerciale controlate direct sau prin intermediari.

În baza acestor contracte, s-ar fi efectuat plăți cu consecința prejudicierii societății, prin delapidarea acesteia cu sumele plătite în baza facturilor fictive emise de firmele controlate. Plățile efectuate ilegal în conturile acestora sunt de aproximativ 43.000.000 de lei.

De asemenea, persoane cu funcții de conducere în cadrul societății prejudiciate sunt bănuite că și-ar fi însușit ilegal aproximativ 3.000.000 de lei, bani ridicați în numerar din casieria societății sau din cont, cu titlul de ,,avans spre decontare”, dar nereturnați.

Verificările sunt continuate inclusiv în vederea determinării unui posibil prejudiciu adus bugetului statului, urmare a operațiunilor economice fictive.

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice. 

Citește și: 

Persoane bănuite de delapidare şi evaziune fiscală, săltate de poliţişti. Prejudiciu uriaş
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii