Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:05 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi s-a prezentat la Poliţie în cadrul procedurii de control judiciar

ro

29 Mar, 2019 11:27 1043 Marime text
Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi s-a prezentat vineri dimineaţa la Secţia 18 Poliţie din Bucureşti, în cadrul procedurii de control judiciar, informează Agerpres.ro

Joi, Kovesi a fost plasată sub control judiciar de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.

Potrivit unor surse judiciare, Kovesi are mai multe interdicţii, ea neavând voie să părăsească ţara şi să vorbească cu presa despre dosarul în care este cercetată. De asemenea, nu poate activa ca procuror la Parchetul General.

Laura Codruţa Kovesi a fost audiată joi peste şase ore la SIIJ, iar la ieşire a declarat că i s-a interzis să vorbească cu presa, considerând că aceasta este o măsură de a-i "închide gura".

"Nu am voie să vă spun absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat aici, astăzi, şi nici cu privire la acest dosar. (...) Cred că e o măsură de a-mi închide gura, de a nu mai spune ce se întâmplă, este o măsură de a ne hărţui în continuare pe toţi cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba. După cum se ştie, sunt într-o procedură internaţională, în care am ieşit prima. Probabil că disperarea unora că voi putea ocupa acea funcţie (şef al Parchetului European - n.r.) a ajuns la anumite cote şi din acest motiv eu nu mai am voie să vorbesc cu presa", le-a spus Kovesi jurnaliştilor.

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii