Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:17 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Forțe militare impresionante din județele Constanța și Tulcea la SABER GUARDIAN 2017. Unde se află și în ce misiuni sunt implicate

ro

14 Jul, 2017 04:32 5094 Marime text
Militari ai Forţelor Terestre Române și Forțelor Navale participă la cel mai mare exercițiu multinaţional desfășurat în regiunea țării noastre, SABER GUARDIAN 17 (SG17).

SG17 este condus de către Forțele Terestre ale Statelor Unite dislocate în Europa (USAREUR), se desfășoară, în perioada 11-20 iulie, pe teritoriile naționale ale Bulgariei, României şi Ungariei, cu participarea a 25.000 de militari, din 22 de țări aliate și partenere.

Militarii din unitățile Dobrogei vor participa la exercițiile multinaţionale din ţară şi străinătate, astfel:

Borduşani: pe braţul Borcea al fluviului Dunărea se desfăşoară exerciţiul ARGEDAVA SABER 17, având ca scop creșterea interoperabilității la nivel întrunit și multinațional în cadrul  acțiunilor specifice trecerii peste un curs major de apă. Participă peste 1.500 de militari români şi 100 de americani cu aproximativ 400 de mijloace tehnice de luptă.
Participă militari din comandamentul Diviziei 2 Infanterie “Getica”, Brigada 10 Geniu “Dunărea de Jos”, Brigada 1 Mecanizată “Argedava”, Brigada 9 Mecanizată “Mărăşeşti”, cu militari ai Batalionului 348 Apărare Antiaeriană "Dobrogea" şi Batalionului 341 Infanterie "Constanţa", Regimentul 528 Cercetare Supraveghere, Batalionul 630 Paraşutişti, Batalionul 307 Infanterie Marină, precum şi structuri de informaţii militare şi PSYOPS.
 
Acţiunile forţelor terestre sunt susţinute de un grup naval din Flotila Fluvială şi aeronave ale Forţelor Aeriene Române.
În scenariul acţiunilor de luptă, militarii răniţi vor fi evacuaţi la spitalele militare instalate la Mihail Kogălniceanu, unde se desfăşoară exerciţiul MASCAL.
 
CAPU MIDIA: la Poligonul de Trageri Sol-Aer, 25 de militari din Brigada 9 Mecanizată “Mărăşeşti” execută trageri în cadrul exerciţiului TOBRUQ LEGACY întrunit cu sisteme GEPARD, iar 80 de militari din Regimentul 53 Rachete Antiaeriene “Tropaeum Traiani” execută trageri cu complexele KUB.

BABADAG: 600 de militari din Brigada 9 Mecanizată se antrenează în cadrul exerciţiului MĂRĂŞEŞTI 17, care include trageri cu muniţie reală,  deplasări în câmpul tactic, precum şi exersarea procedurilor de comandă şi control la nivelul subunităţilor.

Aici, până pe 22 iulie are loc exerciţiul „Mărăşeşti 17”, organizat şi condus de Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”. 

„Mărăşeşti 17” este un exerciţiu de comandament cu trupe în teren şi trageri de luptă şi reprezintă o secvenţă de instruire a exerciţiului multinaţional „Saber Guardian 17”.

Cei 600 de militari participanţi vor executa antrenamente care includ trageri cu muniţie reală, deplasări în câmpul tactic, acordarea primului ajutor în zona de operaţii, precum şi exersarea procedurilor de comandă şi control la nivelul unităţilor şi subunităţilor.

Exerciţiul are ca obiective dezvoltarea deprinderilor militarilor privind folosirea armamentului şi tehnicii din dotare, testarea capacităţii de rezistenţă şi acţiune la efort în mediu operaţional ostil, îmbunătăţirea capacităţii de reacţie în cadrul unor scenarii cât mai apropiate de realitatea câmpului de luptă şi evaluarea unităţilor subordonate.
  
 
MIHAIL KOGĂLNICEANU: 15 ofiţeri din cadrul Componentei Operaţionale Terestre, încadrează punctul de comandă înaintat al exerciţiului, precum și militari ai Batalionului 348 Apărare Antiaeriană "Dobrogea" din cadrul Brigăzii 9 Mecanizată "Mărăşeşti"

Totodată, militarii din Forțele Navale Române participă la Exercițiul multinațional SABER GUARDIAN 17 cu 10 nave de luptă și de sprijin logistic, 12 ambarcațiuni și 18 mijloace terestre de luptă care desfășoară, alături de aproximativ 25.000 de militari români și străini numeroase acțiuni, pe mare, pe uscat și în aer, în cadrul celor șase secvențe ale exercițiului SABER GUARDIAN 17, planificate la Cincu, Râureni, Bordușani, Capu Midia, Mihail Kogălniceanu și Babadag.

La Bordușani, în județul Ialomița, pe Dunăre, marinarii militari participă la o secvență de forțare a traversării unui curs major de apă de către o grupare ostilă.

Conform scenariului fictiv al exercițiului SABER GUARDIAN 17, pachetul de forțe al Marinei Militare Române este alcătuit dintr-un monitor fluvial, două vedete blindate fluviale, două vedete dragoare fluviale, dar și dintr-un detașament de scafandri fluviali, un pluton de infanterie marină și o structură de comandă.

Pe mare, într-un raion maritim din zona Capu Midia, o grupare navală alcătuită dintr-o corvetă, două dragoare maritime și un remorcher maritim asigură raionul de lansare a rachetelor sol-aer și aer-aer, acțiune ce face parte din secvența TOBRUQ LEGACY.

Concomitent cu acțiunea de pe mare, la Babadag, are loc secvența "Mărășești", unde Forțele Navale Române participă cu două plutoane de infanterie marină, care vor desfășura acțiuni de luptă specifice zonei lagunare, iar la Mihail Kogălniceanu, unde este organizat Spitalul de campanie – MASCAL, militarii din Forțele Navale Române vor participa la un exercițiu secvențial de evacuare a răniților pe cale aeriană.

Având în vedere amploarea exerciţiului, asigurarea logistică este foarte importantă. Peste 1.000 de militari din Forţele Terestre Române asigură buna desfăşurare a exerciţiului, rolul principal fiind sprijinul naţiunii gazdă pentru militarii străini din România sau care tranzitează teritoriul naţional.

Poliţia Militară a executat peste 350 de misiuni de însoţire a coloanelor militare străine şi româneşti, contribuind la îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate.

Conducerea Statului Major al Forţelor Terestre coordonează toate activităţile ce se desfăşoară în poligoane, participă la secvenţele de instruire şi verifică modul de asigurare a condiţiilor de trai din taberele amenajate în teren.

Sursa foto: Ministerul Apărării Nationale
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii