Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:50 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Formația dobrogeană „Baladele Deltei" din Tulcea, la Festivalul Inimilor, inclus în calendarul UNESCO. Mii de artiști, de pe patru continente

ro

04 Jul, 2018 07:42 2116 Marime text


Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei" din Tulcea
va participa cu un program artistic reprezentativ pentru Dobrogea la Festivalul Inimilor, care se desfăşoară în perioada 4-8 iulie, în Parcul Rozelor şi la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara.

Conceput în ianuarie 1990 de autorităţile locale şi lansat în luna iulie a aceluiaşi an, Festivalul Inimilor este prima manifestare profesionistă de folclor din România inclusă în calendarul anual al UNESCO, care adună în fiecare vară zeci de mii de spectatori care urmăresc programele susţinute de mii de artişti de pe patru continente.

Cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului Inimilor este un prilej de întâlnire cu „spectacolul folcloric, diversitatea culturală, obiceiuri şi tradiţii autentice de pe trei continente, şi toate acestea pentru a descoperi şi duce mai departe tradiţia!", afirmă organizatorii într-un comunicat transmis Agerpres.

Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei" din Tulcea a ales un program ilustrativ pentru nunta tradiţională dobrogeană, cu jocuri şi piese vocale tradiţionale specifice, selectate, în cea mai mare parte, din spectacolul „Nuntă mare, dobrogeană, cu alai tot pe sprânceană", a cărui premieră a avut loc la Tulcea, anul trecut.

Spectacolul susţinut de artiştii tulceni va cuprinde o piesă instrumentală şi recitativ dansatori pe teme specifice nunţii, o suită de jocuri populare din zona Dobrogei, cum sunt Geambăseasca, Sârba de la Consul, Cadâneasca; un recitativ interpretat de dansatori ai ansamblului pe teme specifice nunţii, urmat de Cântecul Bradului şi un fragment din ritualul Adusului bradului la nuntă.

Momentul dobrogean va mai cuprinde jocuri populare din zona Dobrogei, Hora, Gârliceanca, Geampara, Sîrba de la Negru Vodă; cântece dobrogene interpretate de soliştii vocali ai ansamblului (Georgeta Nichifor, Costel Atanasof, Laura Feraru, Petruţa Buţă şi Răzvan Poşchină), cântecul „Legătoarea", interpretat de grupul soliştilor vocali şi un fragment din ritualul de nuntă „Legătoarea", interpretat de dansatorii ansamblului. Programul tulcenilor se va încheia cu o altă suită de jocuri populare din zona Dobrogei, Geampara, Baicoliu, Brâul, Păpuşa, Ghimpele, Păhărelul, Hora, Cerchezeasca, Cadâneasca şi Popârlanul.
„Evoluţia ansamblului 'Baladele Deltei' la Festivalul Inimilor va însemna transmiterea într-un alt spaţiu cultural naţional, dar şi internaţional, a valorilor culturale tradiţionale dobrogene, ca pe o amprentă identitară unică şi delicată, proprii acestei zone etnofolclorice mai puţin cunoscute, până la înfiinţarea sa", informează comunicatul Primăriei Municipiului Tulcea.

Conducerea muzicală va fi asigurată de prof. Aurelian Croitoru, iar coregrafia poartă semnătura prof. Coman Ştefan. 

Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii