Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:59 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiscul face publică astăzi lista cu românii care au datorii la stat

ro

10 May, 2016 10:55 2551 Marime text
Şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragos Doroş, a precizat că lista cu persoanele fizice va fi gata foarte curând.
 

"Marţi (astăzi-n.r.) afişăm listele cu micii contribuabili cu restanţe. La cele cu persoane fizice încă se lucrează, pentru că aici sunt cei mai mulţi", a precizat şeful Fiscului.

 
Amintim că ANAF a publicat, în urmă cu câteva zile, mai exact în data de 3 mai, primele liste cu cei 2.672 de contribuabili mari şi mijlocii care au restanţe fiscale. Obligaţia de publicare a listei debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante este prevăzută de art. 162 din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015.
 
Agenţia a majorat, la începutul lunii aprilie, limitele minime de la care datoriile restante la 31 martie 2016 se publică pe site-ul instituţiei. Astfel, Fiscul va include pe listă firmele mari care au datorii de peste 100.000 lei, contribuabilii mijlocii cu restanţe de peste 50.000 lei, persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice independente sau profesii libere pentru datorii de peste 10.000 lei şi persoanele fizice cu datorii de peste 1.500 de lei.
 
Iniţial, aceste limite de sumă erau mult mai mici, între 100 de lei pentru persoane fizice şi 1.500 de lei pentru marii contribuabili.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii