Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:06 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

ro

27 Jul, 2018 13:48 2208 Marime text
Un veac de unitate a României, prezentat într-un documentar impresionant, va putea fi vizionat duminică seara, în Piața Ovidiu, într-un eveniment unic, organizat de AGERPRES în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța. 
Filmul istoric, intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani”, prezintă mărturii ale urmașilor celor care au luptat în Primul Război Mondial, dar și o colecție de momente istorice importante în nașterea României întregite. Pentru realizarea acestui documentar emoționant, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania. Documentarul a fost realizat sub egida Centenarului Marii Uniri.
Proiecția va putea fi urmărită pe un ecran gigant, în Piața Ovidiu, duminică, 29 iulie, de la ora 21.
Evenimentul este organizat de AGERPRES în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Județean Constanța.

(foto cu rol ilustrativ)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii