Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:12 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 3, IPJ s-a autosesizat Femeie agresată şi scuipată pe o plajă din staţiunea Mamaia (video)

ro

17 Aug, 2015 20:22 3135 Marime text
În această seară, un cetăţean a postat pe reţeaua de socializare Facebook o filmare realizată cu telefonul, alături de următorul mesaj: „Numai în România poţi vedea aşa ceva! Mai ales în ţiganiada din Mamaia! Distribuiţi, vă rog, mai departe să vadă toată lumea pe acest gunoi uman! Turistă lovită la Mamaia de administratorul plajei Alandala!”, a scris o persoană pe Facebook.
 
În înregistrarea postată mai jos, puteţi vedea cum o femeie a fost scuipată şi pălmuită, în timp ce se afla la mare.

UPDATE  4, ora 21.23: Reacţiile cetăţenilor
 
După ce filmarea a ajuns pe internet, lumea a început să-şi dea cu părerea. Iată câteva dintre mesajele postate pe reţelele de socializare:
 
„Este inadmisibil să dai într-o femeie! Arestat imediat!”; 
„Mă văd în locul acelei femei oricând!”;
„Amuzant! Toţi şomerii care merg la mare comentează gen: cum să stai cu prosopul pe plajă în 2015? Prietene, pe plajele din Miami şi California lumea vine cu prosoape.”;
„O să ajungă lumea să-și facă singură dreptate.”

UPDATE 3, ora 21.06:
 
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa s-a autosesizat în legătură cu cazul prezentat. Încă nu a fost identificată persoană care a agresat femeia aflată la malul mării, însă se fac cercetări.

UPDATE 2, ora 21.00:
 
Corina Martin, președintele Asociației Litoral Delta Dunării a avut o reacție în acest caz uimitor, exprimându-şi părerile printr-un mesaj postat pe Facebook: „Din păcate, asta arată că un asemenea incident, deși izolat, este real. Nu știu dacă operatorul de plajă care are în administrare sectorul de plajă pe care s-a putut întâmplă așa ceva are sau nu legătură cu «dezvoltarea și promovarea turismului» pe Litoral. Și totuși, cu bunul simț și cu respectarea condițiilor contractului cu Apele Române, în mod sigur trebuie să aibă legătură domnul operator al plajei. Sancțiunile din partea DADL se impun. Scuzele publice din partea operatorului de plajă ar fi de așteptat. Și binevenite. Ca gest din care să înțelegem că se dezice de comportamentul angajatului respectiv și că regretă această situație”, a precizat Corina Martin.

UPDATE 1, ora 20.30:
 
Potrivit primelor informaţii, femeia a fost agresată pentru că nu a vrut să închirieze un șezlong. I-au fost smulse cearceaful și prosopul de pe nisip.

Amintim că administratorii plajelor sunt obligați prin lege să ofere un spațiu şi pentru turiștii care nu vor să închirieze șezlonguri.
 
Sursa foto: Facebook.com


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii