Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanţa şi-a anulat cantonamentul de la Poiana Braşov

ro

25 Jan, 2012 15:55 816 Marime text

Conducerea Farului a hotărât să-şi anuleze cantonamentul montan, întrucât la Poiana Braşov terenul este impracticabil, iar stratul de gheaţă foarte mare. În aceste condiţii, jucătorii constănţeni vor rămâne acasă, iar de mâine se vor pregăti la baza proprie.

"La Poiana Braşov, condiţiile nu sunt bune în această perioadă. Am discutat şi cu cei de la FC Vaslui şi, din câte am înţeles, şi ei şi-au anulat cantonamentul montan. Neputând utiliza stadionul de acolo, am decis să rămânem la Constanţa. Două zile vom face câte două antrenamente, apoi a treia doar o singura şedinţă de pregătire şi tot aşa până pe 3 februarie", a declarat antrenorul Viorel Tănase, citat de "Sport 13".

Iată lotul Farului Constanţa

G. Curcă, M. Toma, B. Cernat - portari

I. Călin, Niţescu, I. Barbu, L. Dobre, Stegaru, V. Sandu, D. Eze, Sascău - fundaşi

Buzea, Pană, Stăncioiu, R. Neagoe, A. Neagoe, Husein, D. Copil, B. Nicola, Ivanovici, Al. Paraschiv, Al. Covaciu, Miron, Coteanu - mijlocaşi

Pătulea şi Ousmane Gueye - atacanţi

 

 http://www.adevarul.ro/sport/fotbal_intern/Farul-Constanta-cantonamentul-Poiana-Brasov_0_634136755.html

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii