Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:28 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Expoziţia ''România în Primul Război Mondial'' la Muzeul de Istorie Militară din Valencia

ro

12 Sep, 2018 07:35 1172 Marime text

 Parte a proiectelor dedicate Centenarului Marii Uniri, expoziţia ''România în Primul Război Mondial'', poate fi vizitată la Muzeul de Istorie Militară din Valencia începând de miercuri şi până pe 14 octombrie, informează Institutul Cultural Român de la Madrid.

Expoziţia prezintă pas cu pas istoria războiului şi unificarea naţiunii române, discursul construindu-se cu ajutorul fotografiilor, documentelor şi obiectelor expuse care prezintă evenimentele şi personalităţile care au marcat aceşti ani. Discursul istoric prezentat pe panourile cu texte şi fotografii din perioada Marelui Război este completat de colecţia de decoraţii, diplome şi medalii aparţinând familiei Herranz-Teodorescu, permiţându-i vizitatorului să cunoască realitatea vieţii cotidiene din timpul Marelui Război.

Printre exponatele care vor fi prezentate publicului valencian enumerăm brevete pentru diferite distincţii acordate unor cetăţeni români şi străini precum "Ordinul Steaua României", "Crucea Comemorativă a Primului Război Mondial", "Medalia Virtutea Militară clasa a II-a"; Cască tip "Adrian", livrete militare, barete, medalii, decoraţii româneşti acordate, atât militarilor cât şi civililor, în timpul Marelui Război dar şi după încheierea acestuia, reviste ori publicaţii din epocă.

Colecţia Herranz-Teodorescu aparţine unei familii mixte, româno-spaniole, pasionate de istoria României şi cuprinde peste 500 de piese din secolele XIX şi XX.

De asemenea, Muzeul de Istorie Militară din Valencia a pus la dispoziţie exponate din colecţia sa permanentă, respectiv armament de infanterie utilizat de armata română în Primul Război Mondial.

Expoziţia este organizată de ICR Madrid în colaborare cu Muzeul de Istorie Militară din Valencia, Consulatul României la Castellon de la Plana, Muzeul Naţional de Istorie a României şi sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei.

Sursă foto: voceatransilvaniei.ro
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii