Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:07 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exercițiul Seism 2018. Mai mulți cetăţeni ai UE au fost evacuaţi cu un avion oferit de Guvernul slovac

ro

16 Oct, 2018 22:59 1423 Marime text
Aproape 30 de cetăţeni ai UE au fost evacuaţi, marţi, cu avionul slovac, în cadrul exerciţiului de simulare a intervenţiei în caz de cutremur, iar alţi 25 vor pleca miercuri de la adăpostul de scurtă durată pentru evacuaţi din Baloteşti, a declarat Ralph Heinz, reprezentant al Euracare Flight&Shelter, modul din cadrul Mecanismului european de protecţie civilă, citat de Agrepres.ro. 

El a explicat într-o declaraţie de presă că misiunea lor este să evacueze cetăţenii UE din zonele afectate de cutremur cu principalul obiectiv de a-i returna în ţările de origine şi de a elibera structurile locale, precum spitalele, de această presiune suplimentară.

"Suntem echipaţi cu un avion oferit de Guvernul slovac şi am făcut deja un zbor de evacuare către Bratislava în această dimineaţă cu 29 de pacienţi la bord şi vom evacua alţi 25 mâine dimineaţă (...); îi evacuăm către următorul aeroport internaţional sigur (...). Ideea e că, din cauza cutremurului, aeroportul civil din Bucureşti nu este deschis pentru public acum", a precizat Ralph Heinz.


Heinz a subliniat că nu pot fi transportaţi pacienţii grav răniţi, ci numai aceia care, de pildă, au fost afectaţi psihologic de cutremur sau cei cu răni uşoare. El a precizat că, în cazul cetăţenilor grav răniţi, se acordă primul ajutor, apoi aceştia sunt transportaţi la spital.

Potrivit reprezentantului Euracare Flight&Shelter, în adăpostul de la Baloteşti, operaţional de luni după-amiaza, cetăţenii UE au tot ceea ce este necesar pentru 24 de ore: paturi, saci de dormit, mâncare, apă, echipamente sanitare, duşuri şi asistenţă medicală.

Ralph Heinz a spus că, potrivit scenariului simulării, s-au înregistrat situaţii în care persoanele care s-au prezentat la adăpost şi-au pierdut documentele personale în timpul cutremurului. El a precizat că Ambasada austriacă oferă suport consular şi paşapoarte temporare.

El a adăugat că s-a lucrat toată noaptea să se obţină documentele lipsă pentru pacienţii care au zburat marţi dimineaţa şi că actele le-au fost furnizate în mai puţin de 24 de ore.

Echipa este multinaţională şi are în componenţă patru membri care se ocupă de partea de zbor, precum şi 16 voluntari de la ONG-uri din Ungaria, Germania, Slovacia şi Austria care lucrează la adăpostul din Baloteşti, între care se numără şi medici şi paramedici, a mai menţionat Heinz.

Conform acestuia, în adăpostul amenajat în sala de sport a Şcolii nr. 1 din Baloteşti, pusă la dispoziţie de autorităţile locale, pot fi găzduite 34 de persoane.

Agrepres.ro. 
Sursa foto: Facebook/IGSU
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii