Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Exclusivitate! Adiţional la contractul cu Polaris M Holding SA! Decebal Făgădău cere mandat consilierilor pentru suspendarea contractului

ro

28 Jan, 2016 20:21 3876 Marime text
 
Viceprimarul cu atribuţii de primar, Decebal Fădăgău, va cere consilierilor locali în şedinţa de mâine să împuternicească exectivul municipiului Constanţa să încheie un act adiţional la contractul de salubrizare cu SC Polaris SA prin care să stopeze partenerului comercial o garanţie cuprinsă între 8 si 10% din contract ca o formă de protecţie pentru municipalitate, având în vedere calitatea de inculpat pe care firma care se desfăşoară serviciul de salubrizare o are într-un dosar în care este cercetat fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre.

Decizia lui Decebal Făgădău de a solicita Consiliului Local să reglementeze modul de derulare a contractului cu Polaris survine în urma unor consultări cu avocaţi, dar şi după ce Consiliul Local Constanţa s-a constituit parte civilă în dosarul în care Radu Mazăre a fost trimis în judecată, pentru că ar fi primit 7 milioane euro de la firma Polaris M Holding pentru ca această societate să câştige licitaţia pentru serviciul de salubrizare, prejudiciul depăşind 200 milioane lei.

Precizăm că o a avut deja loc o discuţie cu reprezentanţii societăţii de salubrizare însă, municipalitatea nu-şi permite în acest moment să acorde o perioadă de graţie de până la 60 de zile solicitată de Polaris. Garanţia ar urma să fie returnată, dacă instanţa de judecată va respinge cererea de suspendare a contractului pe care municipalitate intenţionează să o înainteze pe 8 februarie.

Proiectul de hotărâre privind împuternicirea de către CL a executivului în vederea reglementării contractului de salubrizare va figura pe ordinea de zi suplementară, alături de un alt proiect care priveşte taxele şi impozitele.

UPDATE 1, ora 21.02
 
„Este exclus ca municipiul Constanţa să ajungă într-o situaţie similară cu cea a oraşului Napoli. Voi explica pe larg procedura la şedinţa de mâine”, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Decebal Făgădău.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • grig 29 Jan, 2016 08:51 Cum dracu toata lumea are exclusivitate. Aseara aia pe la televizor aveau exclusivitate acum si voi la ziar. Cred ca nu intelegeti sensul cuvantului exclusivitate.
  • Mihai 28 Jan, 2016 21:39 Asta nu trebuia stipulat in contractul original?