Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:23 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evz.ro Tun de 16 milioane de euro - Baronul de Constanța se crede stăpân peste banii publici

ro

16 Feb, 2015 11:01 1223 Marime text
Instituțiile din subordinea președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, au plantat ilegal lavandă de milioane de euro și au reabilitat fictiv un drum județean, relatează evz.ro.
 
Baronul de Constanța și șefii Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța se cred pe moșia proprie, când vine vorba de instituțiile pe care le conduc, potrivit inspectorilor Curții de Conturi ai României.
 
Concret, inspectorii au fost împiedicați să verifice cum au fost cheltuiți banii din vistieria Regiei, deși legea spune că aceștia au dreptul. Puținele acte care au reușit să le ia la puricat de la Nicușor Constantinescu, șeful Consiliului Județean Constanța, au scos la iveală grave nereguli, potrivit ultimului raport al Curții privind cheltuirea banului public.
 
Astfel, în județul Constanța s-a implementat un program privind cercetarea și refacerea plan tațiilor de pomi fructiferi. Numai că, banii alocați acestui program au fost gestionați prost. „RAJDP Constanța a angajat și efectuat plăți pentru înființare livezi și achiziționare pachete de semințe de lavandă. Însă gestionarea defectuoasă a acestor programe a condus la prejudicierea patrimoniului județean și a unităților administrativ-teritoriale comunale cu suma de 17.152 mii lei”, scrie în raportul Curții de Conturi.
 
Și programul de gestionare a drumurilor din județul Constanța a fost un fiasco. Potri vit raportului, s-a creat o adevărată rețea de atribuire a contractelor. Șefii de la Consiliul Județean atribuiau direct contractele către Regia de Drumuri. Ulterior, contractele erau cesionate la un preț mai mic altor operatori economici, iar unii dintre aceștia subcontractau mai departe lucrările, astfel că există cazuri în care nu se mai știa cine lucrează.
 
„Acest mod de lucru a condus la majorarea nejustificată a costului lucrărilor la unele obiective de investiții cu suma de 15,34 milioane de lei”, au explicat inspectorii Curții. Mai mult, pe unele drumuri nici nu au fost efectuate lucrările. De exemplu, pe DJ 392 s-au plătit lucrările integral, deși drumul este impracticabil și deteriorat, situație ce a generat o pierdere de nu mai puțin de 26,58 de milioane de lei. Alte 28 de milioane de lei au fost folosite ilegal pentru achitarea unor rate de leasing pentru achiziții utilaje și mașini, deși, potrivit legii, bani erau destinați numai pentru modernizarea drumurilor. Inspectorii au constat un prejudiciu total de aproximativ 16,13 milioane de euro, numai din actele la care au avut acces și care aparțin Regiei de Drumuri și Poduri Constanța.
 
Sursa: evz.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • europeanu 16 Feb, 2015 12:31 Pai si de ce nu se lasa cu condamnari ???