Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evz.ro Misterele fascinante ale Sfinxului din Bucegi

ro

14 Sep, 2014 16:46 2748 Marime text
Se spune că ascunde mistere nebănuite şi că ar fi cel mai vechi dintre simbolurile noastre sacre. Faptul că, în fiecare an, la data de 28 noiembrie, la apus, razele soarelui construiesc o piramidă energetică în jurul lui a devenit de notorietate. „Povestea” este însă complexă. Unii afirmă că Sfinxul nostru ar fi „polul energetic al planetei”, specialiştii precizează însă, că este „o formă ciudată, care a fost săpată în roca conglomerată, printr-o acţiune a vântului care poartă numele de eroziune”, scrie evz.ro.
 
Între 1966 -1968, arhitectul peruan Daniel Ruzo venea în România pentru a cerceta Sfinxul - denumire cu care nu era de acord, pe care îl văzuse pe o carte poştală. De altfel, primise mai multe lamuriri de la un coleg român. „Am cercetat munţii din cinci continente”, scria el, „dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.

Ruzo constata că Sfinxul seamănă cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stâncă de pe platoul Marcahuasi din Peru. Ansamblu denumit de el Monumentul Omenirii… Peruanul a ajuns la concluzia că, de fapt, nici Sfinxul nu reprezintă doar un singur chip, fiind înconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum şi capul unui câine. Iar acel câine are rolul de păzitor al unei comori şi că „trebuie să existe şi o Peşteră a Tezaurului“ în apropiere.

Citiţi articolul integral pe http://evz.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii