Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:25 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evoluţia cazurilor de meningită acută virală în judeţul Constanţa. Ce spune DSP

ro

11 Oct, 2016 19:21 3163 Marime text
În ultimele săptămâni, constănţenii s-au alarmat din cauza mai multor informaţii contradictorii cu privire la cazuri de meningită, ce ar face victime în rândul copiilor şi al elevilor din Constanţa. La data de 6 octombrie, a venit şi confirmarea.
 
Astăzi, în evoluţia cazurilor de meningită acută virală în judeţul Constanţa, s-a constatat o creştere semnificativă a incidenţei de la începutul lunii august până la dată curentă, anunţă DSP Constanţa.
 
„În luna octombrie, până pe data de 11 octombrie 2016 inclusiv, au fost diagnosticate 22 cazuri de meningită virală fiind afectate în principal grupele de vârstă din zona preşcolari şi şcolari mici (4 ani, 5-9 ani şi 10-14 ani). În şase dintre colectivităţile de copii din oraşul Constanţa au fost înregistrate câte două cazuri. Incidenţa este peste cea aşteptată comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut”, se precizează într-un comunicat DSP Constanţa.
 
Cum se poate preveni contaminarea în colectivitate
 
  • Nu sunt necesare măsuri de prevenţie suplimentare. Sunt suficiente măsurile de igienă curente, cu condiţia să fie corect aplicate.
  • Recomandăm ca în unităţile de învăţământ să se insiste pe :
  • triajul clinic zilnic al elevilor, cu trimiterea imediată a celor cu simptomatologie la medicul de familie sau medicul de medicină şcolară;
  • aerisirea spaţiilor, atât cele destinate cursurilor cât şi cele de tranzit şi grupurile sanitare;
  • curăţenie şi dezinfecţie riguroasă în spaţiile de învăţământ şi la grupurile sanitare;
  • educaţia sanitară a elevilor, cu recomandarea de folosire a batistelor de unică utilizare inclusiv în caz de strănut sau tuşe, precum şi spălarea mâinilor cu apă şi săpun cât mai des ( înainte de masă , după folosirea grupurilor sanitare şi ori de câte ori este nevoie).
  • obiectele personale (sticla cu apă, paharul, prosopul,etc.) nu se utilizează în comun!
 
Cum se poate preveni contaminarea în familie
 
  • membrii familiei vor utiliza veselă, tacâmuri, prosoape, batiste, periuţă de dinţi personalizate.
  • spălarea pe mâini cât mai des şi mai ales după contactul cu persoană bolnavă şi cu oricare dintre obiectele acestuia.
  • insistaţi ca şi persoana bolnavă să se spele cât mai frecvent pe mâini.
  • evitarea contactului direct cu persoană bolnavă.
 
Prin urmare, igiena reprezintă un aspect esenţial de care trebuie să ţină cont copiii, spălându-se cât mai des pe mâini şi evitând contactul cu copiii cu semne de boală, conform DSP Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii