Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment organizat de studenţii şi medicii voluntari din Constanţa, în data de 2 noiembrie. Vezi despre ce este vorba

ro

28 Oct, 2014 07:58 1668 Marime text
Echipa ASMV își dorește creșterea nivelului de educație medicală în rândul tinerilor din Constanta fapt pentru care Asociația Studenților și Medicilor Voluntari organizează proiectul “Prima clipa prin culoare”.
"Prin această activitate dorim să atragem atenția asupra importanței cunoașterii noțiunilor de prim ajutor.", susţin reprezentanţii ASMV.

O nouă activitate din cadrul acestui proiect se va desfășura pe parcursul a 3 ore  începând cu orele 14.00 în cadrul magazinului Carrefour Constanta pe data de 2 noiembrie 2014 .

În cadrul activități se vor realiza sesiuni de informare, se va amplasa un birou de informare unde persoanele vor găsi materiale informative despre importanța cunoașterii primului ajutor.

"Pentru a impresiona si a realiza un impact favorabil, am imbinat artele plastice si anume pictura, cu  imaginatia copiilor de liceu pentru a reda prin culoare scopul proiectului. Copii o sa picteze pe o panza ce inseamna pentru ei  si cum arata primul ajutor prin desen", se arată într-un comunicat de presă.

Cu acest scop tinerii voluntari vor realiza sesiuni de informare în rândul tinerilor cu privire la voluntariatul medical și ce înseamna să faci voluntariat în cadrul ASMV. Asociația a luat ființă în 2007 și este o organizație care promovează competența si performanța. ASMV se adresează atât studenților și cadrelor medicale, cât și tinerilor din afara ariei medicale, prin campanii de informare și prevenție.

sursă foto: facebook
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii