Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:07 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment la Liceul Ovidius ONG Mare Nostrum, workshop despre efectele negative ale discursului instigator la ură

ro

12 Feb, 2015 10:11 1955 Marime text
ONG Mare Nostrum organizează, mâine, un workshop în cadrul campaniei “No hate speech de la A la Z”. Evenimentul va fi susţinut la Liceul Teoretic Ovidius din municipiul Constanţa, cu începere de la ora 17.00. Acest workshop are drept scop conștientizarea elevilor de liceu din comunitate cu privire la drepturile omului și la efectele negative ale discursului instigator la ură.
 
ONG Mare Nostrum îşi propune “promovarea unor noi metode de comunicare şi interacţiune, cu scopul de a-i apropia pe elevi și voluntari și a resădi sentimente mai bune în cei care folosesc un limbaj al discriminării față de persoanele cu dizabilități fizice și mentale, față de romi, față de consumatorii de droguri, bolnavii HIV ori față de persoanele provenite din mediu rural, discriminare pe criterii de vârstă, față de cei care suferă de boli incurabile în fază terminală sau cei care sunt diferiți de ei din diverse motive”, potrviti unui comunicat de presă al organizaţiei, remis azi redacţiei.
          
În cadrul workshop-ului vor fi implicați 40 de beneficiari, dintre care 15 voluntari ai organizației Mare Nostrum. Ei vor participa la activităţi, ce îi vor ajuta să înţeleagă mai bine care sunt drepturile omului, ce anume este discursul instigator la ură şi cum poate fi acesta evitat.
 
Evenimentul propus de ONG Mare Nostrum face parte din „Campania No hate speech de la A la Z”, coordonată la nivel național de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca. Campania se defăşoară în 12 judeţe din ţară în cadrul proiectului „Managementul Voluntarilor de la A la Z” şi face parte din Campania “No hate speech movement”, demarată în 2014 de Consiliul Europei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii