Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:16 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment important la RAJA Constanța Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, de 600 milioane de euro, semnat în prezența primului ministru (galerie foto + video)

ro

31 Aug, 2018 10:50 5661 Marime text
Demararea la nivel naţional a programelor cu fonduri europene a reprezentat pentru RAJA SA un pas spre viitor, constituind premisele unei dezvoltări regionale, structurale și economice, dar și a unui mediu mai bun, transmit reprezentanții SC RAJA SA.
”Compania noastră s-a implicat în mod semnificativ în absorbţia fondurilor europene, prin derularea de proiecte care să asigure îmbunătăţirea standardelor de viaţă a populaţiei şi de protecţie a mediului.

Una dintre investițiile importante realizate de RAJA SA, prin Programul Operațional Sectorial de Mediu 2007- 2013, Reabilitarea și modernizarea Stației pentru Tratarea apei potabile Palas, a fost finalizată, conducând la îmbunătățirea infrastructurii în sectorul de apă potabilă, în beneficiul sănătății populației Municipiului Constanța. Aceasta va fi inaugurată pe data de 31 august 2018, ocazie cu care va fi semnat și Contractul de Finanțare a Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA în perioada 2014 -2020,  în cadrul Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 -2020” - au transmis reprezentanții SC RAJA SA.
 
În valoare totală de 593.184.990 euro, reprezentând cca. 20 % din valoarea alocată Axei Prioritare 3 din cadrul Programului, proiectul vizează dezvoltarea de investiții în infrastructura de apă potabilă, canalizare și tratarea apei uzate pe raza a 52 de Unități Administrativ Teritoriale, respectiv 91 de localități  din 6  județe: Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov și Ilfov. Programul va fi implementat prin 50 de contracte de lucrări și 4 contracte de servicii.

UPDATE
Prezenţi la eveniment sunt următoarele persoane publice: directorul general RAJA, Felix Stroe, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, prefectul judeţului Constanţa, Duimitru Jeacă, dar şi mulţi alţii.

La eveniment este prezent şi primul ministru al România, Viorica Dăncilă, însoţită de Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

UPDATE 2
Panglica de inaugurara a staţiei de pompare Palas, după reabilitare, a fost tăiată de Felix Stroe, Aurel Presură - director adjunct RAJA, cât şi de primarul Decebal Făgădău, în prezenţa liderului Guvernului României, Viorica Dăncilă şi al ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

UPDATE 3
Oficialii fac declaraţii în prezenţa invitaţilor în legătură cu proiectul semnat.

"Azi inauguram oficial cea mai modernă staţie de pompare Palas. Staţia asigură apă pentru municipiul Constanţa şi oraşul Năvodari. Staţia ne dă o apă sănătoasă ca şi cea de izvor. Staţia e o investiţie de peste 24 milioane de euro. Mulţumim primului ministru pentru sprijinul acordat" a declarat directorul general al RAJA, Felix Stroe.

De asemenea, acesta a punctat detalii în legătură cu proiectul ce este semnat în cursul zilei de vineri.

"Tot azi vom semna un nou program de finanţare de 600.000.000 de euro. RAJA reuşeşte să aducă în România peste un miliard de dolari prin programele de dezvoltare pe care le implementăm. RAJA are implicaţii mari asupra mediului, de aceea trebuie să tratăm apa uzată şi o deversăm curată" a mai spus directorul RAJA.

Totodară, primarul Constanţei, Decebal Făgădău, prezent la eveniment, a luat cuvântul şi a punctat că el şi copiii lui consumă apă de la robinet.

"Municipiul Constanţa este mându de RAJA şi de echipa companiei. Eu, primarul Constanţei, şi copiii mei bem apă de la robinet. Şi fac asta de când am văzut tehnologia pe care o foloseşte compania este modernă. RAJA e un model de reuşită. Putem învăţa de la RAJA ce înseamnă reuşită. Sunt convins că cu asemenea exemple România va fi un partener demn la UE şi NATO" a transmis, la rândul său, primarul Constanţei.

Ministrul Rovana Plumb a precizat că Guvernul condus de Viorica Dăncilă susţine în continuare investiţiile.

"Azi vom semna programul regional de investiţii, în valoare de 600 milioane de euro, ai cărei benificiari sunt şase judeţe" a menţionat Rovana Plumb.

"Vom semna contractul de finanţare pentru reducera eroziunii costiere pe o lungime de peste 30 de km", a mai anunţat ministrul fondurilor europene.

Viorica Dăncilă a vorbit de valoarea aborbţiei fondurilor europene.

"Mă bucur să fiu azi alături de dumneavoastră să particip la două evenimente importante. Autorităţile locale şi RAJA au înţeles importanţa absorbţtiei fondurilor veuropene. Guvernul susţine absorbţia fondurilor europene şi ne dorim să ajungem la un grad de absorbţie de 25 procente", a punctat primul ministru.


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Coiciu 31 Aug, 2018 15:24 Nenea Stroe, cand o sa nu mai fie inundatii in cartierul Coiciu, zona Poporului - Rasuri? Stiti ca acolo cand ploua apa ajunge si la jima de metru???