Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:59 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment emoţionant pe faleza Cazinoului. A fost dezvelit primul hacikar, o cruce din piatră sculptată manual în Armenia (galerie foto)

ro

25 Apr, 2017 13:39 11839 Marime text
La Constanţa, s-a dezvelit şi sfinţit, astăzi, 25 aprilie, pe faleza Cazinoului, primul hacikar, o frumoasă mărturie, sub forma unei cruci de piatră, a prieteniei şi credinţei care leagă popoarele român şi armean. 
 
La baza crucii de piatră stă scris în română şi în armeană:

„Acest monument reprezintă o dovadă a prezenţei multiseculare a armenilor în Dobrogea, precum şi a gratitudinii lor pentru ospitalitatea cu care au fost primiţi. Cinstim memoria înaintaşilor şi martirilor neamului armenesc care şi-au păstrat identitatea şi credinţa“.

 
La dezvelirea şi sfinţirea hacikar-ului participă, printre alţii, oaspeţi veniţi din Republica Armenia, primarul Decebal Făgădău, prefectul Adrian Nicolaescu, Varujan Vosganian, Anaid Tavitian.

„Este un gest de recunoştinţă al constănţenilor pentru ceea ce comunitatea armeană a făcut pentru Constanţa. Prezenţa noastră aici este expresia recunoştinţei. Este un monument făcut dintr-o rocă extrem de durabilă şi care va aduce aminte întregii omeniri că o traumă de acest fel nu este doar trauma unui popor, ci a întregii lumi. Respect pentru locuitorii Constanţei care dovedesc că Europa rămâne în continuare un loc al toleranţei şi al convieţuirii”, a spus Varujan Vosganian.



Hacikar-ul sau crucea de piatră „s-a răspândit din timpurile vechi - epocile antică şi medievală -, în exclusivitate pe teritoriul Armeniei istorice, precum şi în toate acele locuri unde armeanul a pus piciorul şi a înălţat spre cer fumul vetrei sale“, după cum menţionează parohul Bisericii Armene din Constanţa, preotul Oshakan Khachatryan.
 
 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa


Citeşte şi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii