Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:27 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este oficial. Prefectul județului Constanța a semnat ordinele prin care doi consilieri locali rămân fără mandate

ro

18 Feb, 2019 09:47 2696 Marime text
Prefectul Județului Constanța a semnat, vineri, 15.02.2019, ordinele prin care se constată  încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Constanța al lui Horia Marius CALIMINTE și, respectiv, al lui Romeo Caius REZEANU, aleși pe listele PNL, organizația locală Constanța,  în anul 2016. De asemenea, prin același ordin, locurile de consilier local ale acestora au fost declarate vacante. 

Potrivit reprezentanților Prefecturii Constanța, ordinele prefectului județului Constanța au fost emise în temeiul prevederilor Legii 393 /2004, privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „calitatea de  consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale  pe a cărei listă a fost ales”,  PNL în cazul de față.

”Decizia de încetarea a mandatului pentru cei doi consilieri a avut la bază sesizarea organizației județene a PNL Constanța, din luna ianuarie a.c., prin care era comunicat  instituției prefectului că persoanelor sus-menționate le-a fost retras sprijinul politic al partidului din care făceau parte” - au mai transmis reprezentanții Prefecturii Constanța.

 
 

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii