Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este oficial Guvernul vinde vilele RA-APPS, dar demnitarii care au contracte nu vor fi evacuaţi

ro

22 Mar, 2013 17:58 1835 Marime text
Pe modelul ofertei imobiliare făcute de parlamentari propriilor partide, Guvernul scoate la vânzare casele statului în rate. Prin ordonanţa de urgenţă aprobată miercuri, 694 de imobile aflate în prezent în patrimoniul Regiei Autonome Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), de la vile de lux la apartamente centrale în Capitală vor fi scoase la licitaţie sau, dacă nu se vând în acest fel, negociate la un preţ mai mic cu actualii chiriaşi ai statului.
După noua lege, care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial săptămâna viitoare, miniştrilor, secretarilor de stat şi celor cu funcţii asimilate acestora li s-a rezervat o singură clădire care va rămâne la RA-APPS. Blocul demnitarilor se află pe strada Mihai Eminescu nr 124, în centrul Capitalei.
Statul nu îi va scoate însă din case pe actualii chiriaşi care au, într-un fel sau altul, contract cu RA-APPS chiar dacă nu mai deţin funcţii publice. Astfel, întreaga pleiadă de consilieri, directori de cabinete ai demnitarilor, secretare şi directori în ministere care au primit între timp o locuinţă de serviciu vor rămâne în casele Regiei până la încetarea contractului, de regulă încheiat până la finalul mandatului. Oferta este valabilă şi pentru fundaţii, care stau cu chirii de 4-6 euro pe metru pătrat în spaţii centrale din Bucureşti.

Mai mult AICI
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii