Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Era şi cazul" Ce a declarat ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, legat de măsurile luate de conducerea Spitalului Judeţean în urma controlului

ro

12 Apr, 2019 11:24 2343 Marime text
    Sorina Pintea, ministrul sănătăţii, a precizat pentru ZIUA de Constanţa că "era cazul" să fie luate măsuri în cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, în urma controlului inopinat pe care l-a desfăşurat în spital în data de 7 aprilie. De asemenea, a precizat că va mai veni în control la spital, dar de data aceasta fără să mai anunţe pe nimeni, nici măcar pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu.

"Este aceeaşi opinie pe care am avut-o şi în seara aceea. Teoretic, ea trebuie să fie demisă, având în vedere faptul că nu şi-a îndeplinit atribuţiile. Îmi menţin această părere. Domnul preşedinte a fost informat de câţiva aparţinători de acolo (n.r. secţia UPU) că atunci când s-a aflat că suntem în control, asistenta de pe triaj a dat aparţinătorii afară să facă curat. Mi se pare blândă sancţiunea, dar este decizia spitalului. Aş mai vrea să precizez că au fost nişte comentarii cu privire la vizita mea că m-am dus cu şapte televiziuni. Nu m-am dus cu televiziuni. În momentul în care am anunţat că merg, preşedintele CJC a anunţat presa. Nu mi s-a părut nimic ieşit din comun, vă spun sincer. Ideea este că cei care scriu înseamnă că sunt mulţumiţi de condiţiile care sunt în spital. Eu nu am comentat de actul medical. Se fac lucruri minunate din punct de vedere medical acolo, dar care pot fi compromise de nişte infecţii, care pot să apară din cauza acestor chestiuni. Mi-au scris mulţi pacienţi care sunt din Constanţa, invitându-mă şi pe alte secţii. Eu sper că în urma vizitei mele... şi mă voi duce din nou, fără să anunţ de data asta chiar pe nimeni, adică nici pe preşedinte CJ. Şi dânsul îşi doreşte pentru că sunt nişte bani pe care îi introducem în sistem şi pacientul nu vede acest lucru", a declarat pentru ZIUA de Constanţa Sorina Pintea. 


Reamintim că printr-un comunicat de presă conducerea SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța a anunţat că a finalizat ancheta internă demarată în cursul zilei de luni, după vizita inopinată a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Conform legislației în vigoare, s-au luat următoarele măsuri: 
- încetarea mandatului de asistent șef interimar pentru asistenta din Secția Clinică Neurologie;
- acordarea unui avertisment scris asistentei medicale din cadrul secției UPU-SMURD Constanța, care a fost de serviciu în zona de triaj, în data de 07.04.2019;
- Directorul de Îngrijiri a primit o atenționare privind intensificarea controalelor pe secțiile unității, în consecință, au fost demarate verificări în toate secțiile.
De asemenea, conducerea spitalului a spus că va demara o igienizare a secţiei de Neurologie.

"Era cazul să o facă! Şi nu numai! Au fost foarte multe supărări. Fac un pic de pauză pentru că sunt fizic obosită, dar mă duc în continuare. Legat de faptul că fac aceste controale în campanie electorală, anunţ că voi fi în campanie electorală permanentă! Am venit să muncesc şi voi face exact ce am făcut la Baia Mare. Doi ani mi-a luat să îi învăţ pe cei de acolo să facă curăţenie", a mai spus ministrul sănătăţii.






 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii