Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Emil Boc PDL are timp suficient să câştige alegerile din 2012

ro

05 Mar, 2011 15:53 940 Marime text

Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a susţinut sâmbătă, în debutul Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al partidului, că democrat-liberalii au "timp suficient" pentru a câştiga alegerile locale şi parlamentare din 2012 şi pentru a explica românilor că măsurile luate de Guvern au avut ca scop ieşirea României din criza economică. "Dacă vom reuşi să explicăm românilor că ceea ce am făcut a fost ca să salvăm ţara din colaps economic avem şanse să câştigăm aceste alegeri. Statistica a arătat că partidele care au avut curajul să impună măsuri drastice, dar care au dus la creştere economică au fost cele care au câştigat alegerile", a susţinut Boc, citat de http://www.agerpres.ro/.

El s-a referit şi la adversarii politici ai PDL, afirmând că PNL "s-a îmbarcat cu arme şi bagaje la remorca PSD", dovedind astfel că nu ar fi un partid de dreapta.

"Prin măsurile luate, noi am consolidat profilul de dreapta al PDL. Nimeni nu se mai îndoieşte că PDL că este un partid de dreapta. PNL, însă, împreună cu PSD, a ales că constituie Uniunea Socialistă", a completat preşedintele PDL.

PDL are nevoie de o structură de conducere care să combine echilibrul şi maturitatea oamenilor consacraţi cu ideile şi capacitatea de a impulsiona formaţiunea a tinerei generaţii şi a membrilor mai nou-veniţi, a declarat sâmbătă preşedintele partidului, premierul Emil Boc.

El a arătat, în discursul susţinut la deschiderea Consiliului Naţional de Coordonare, că joncţiunea între maturitatea, experienţa şi profesionalismul liderilor consacraţi şi ideile noii generaţii din partid trebuie făcută într-un "mod echilibrat şi cu înţelepciune" şi, de aceea, în reuniunea de sâmbătă, va fi adoptată rezoluţie pentru derogarea de vechime în partid pentru candidaţii la funcţiile de conducere la Convenţia Naţională din luna mai.

"Trebuie să existe o competiţie cât mai deschisă", a spus liderul PDL.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii