Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:26 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii constănțeni, premiați la concursul „Ludi Ovidiani – 2000 de ani de nemurire” (galerie foto)

ro

15 Jan, 2018 17:36 1749 Marime text
Luni, 15 ianuarie 2018, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, într-o atmosferă încărcată de emoție și de sensibilitate, a avut loc premierea elevilor care au obținut distincții la Concursul „Ludi Ovidiani – 2000 de ani de nemurire”.
           
Competiția a fost inițiată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța în parteneriat cu  următoarele instituții: Consiliul Județean Constanța,  Liceul Teoretic „G. Călinescu”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Asociația „Casa Mării Negre” din Constanța și Primăria Orașului Ovidiu.
           
Pornind de la textele lui Ovidius „Metamorfoze” și de la poezia din exil, activitățile incluse în cadrul proiectului s-au desfășurat pe șapte secțiuni: Creație literară, Film, Fotografii, Postere, Cărți poștale, Desen și Grafică. Proiectul și-a propus să identifice valorile morale, simbolurile reprezentate de opera lui Ovidius și să fie abordate din perspectivă inter- și multidisciplinară. Rezultatele concursului au fost postate  forumul Inspectoratului Școlar Județean  Constanța și pe site-ul concursului: http://ludiovidiani.isjcta.ro/
           
La festivitatea de premiere au participat inspectorul școlar general adjunct, prof. Anca-Iuliana Dragomir, consilierii județeni, Nicoleta Bercaru și Andrei Bereș, prof. Constantin Daba și scriitorul Liviu Lungu.
           
Într-o liniște albă care a îmbrățișat sufletele celor prezenți, elevii și profesorii au depus flori la statuile celor doi Poeți, Publius Ovidius Naso și Mihai Eminescu, au recitat poeme, omagiind cele două repere care au înnobilat cultura română.

Sursă foto și text: ISJ Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii