Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:36 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Efectul tragediei din Club Colectiv. Morţii i-au trezit pe cei vii. Guvernul a stabilit cum pot închide pompierii cluburile

ro

05 Nov, 2015 06:15 1311 Marime text
Guvernul a aprobat şi dat publicităţii Hotărârea privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi.

În acest sens Executivul a stabilit dispunerea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenjărilor, autorizate din punctul de vedere al securităţii la incendiu, cu aria desfăşurată mai mare de 200 mp, având destinaţia de comerţ, cultură sau turism, se realizează în oricare dintre următoarele situaţii:
a) depăşirea cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori pentru care s-a acordat autorizaţia de securitate la incendiu;
b) depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelut V de stabilitate la incenciu/gradul de rezistenţă la foc;
c) desfiinţarea unei căi de evacuare atunci când, potrivit reglementărilor tehnice specifice, se impun două sau mai multe căi de evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă;
d) reducerea prin elemente de construcţie, cu mai mult de 25% din valoarea de referinţă a căilor de evacuare, în condiţiile în care deficienţa nu poate fi înlăturată pe timpul controlului;
e)desfiinţarea instalaţillor/sistemelor de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului;
f) destiinţare instalapor/sistemelor de desfumare ori a instalaţiilor de iluminat de securitate pentru evacuare.

Valorile de referinţă pentru criteriile de mai sus sunt cele cuprinse în documentaţiile tehnice aferente autorizaţiilor de securitate la incendiu, emise cte inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene sau, după caz, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, denumite în continuare inspectorate pentru situaţii de urgenţă, raportate la cerinţele reglementărilor tehnice indicate în documentaţia ce a stat la baza obţinerii autorizaţiei.
Art. 3.- (1) Dispunerea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu, în condiţiile legii, şi care au aria desfăşurată mai mare de 200 mp, având destinaţia de comerţ, cultură sau turism, se realizează în oricare din următoarele situaţii:
a) depăşirea numărului maxim de utilizatori pentru baruri, cluburi, discoteci şi restaurante cu mai mult de 10% din valoarea de referinţă;
b) depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistenţă la foc;
c) neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare faţă de valoarea de referinţă;
d) reducerea prin elemente de construcţie, cu mai mult de 25% din valoarea de referinţă a înălţimii/lăţimii căilor de evacuare, în condiţiile în care deficienţa nu poate fi înlăturată pe timpul controlului;
e) neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă;
f) neechiparea cu instalaţii/sisteme de desfumare ori instalaţii de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă;
g) categorii de construcţii sau amenajări la care nu au fost identificate data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii sau momentul punerii în funcţiune.
(2) Valorile de referinţă pentru criteriile amintite sunt cele cuprinse în reglementările tehnice specifice în vigoare la data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii sau la momentul punerii în funcţiune.
(3) La solicitarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, autorităţile competente în emiterea autorizaţiilor de construire sunt obligate să pună la dispoziţie documentele care au stat la baza emiterii acestora, inclusiv datele şi informaţiile privind elementele de identificare ale construcţiei, data şi numărul autorizaţiei, denumirea lucrărilor executate, precum şi data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a construcţiilor.
Art. 4.- Constatarea situaţiilor la care se face referire în actul normativ se face de către personalul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, cu sprijinul, după caz, al personalului desemnat din cadrul Poliţiei Române sau Jandarmeriei Române.
Art. 5. - Oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor se realizează până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.
În mod excepţional măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor se dispune pentru o perioadă de 60 de zile calendaristice de la data comunicării procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Mai citeşte şi /diverse/stiri-calde/ziua-focurilor-de-artificii-ce-coincidenta-sumbra-unde-si-de-ce-se-sarbatoreste-azi-571228.html






 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii