Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Efective din cadrul MAI care vor participa la defilarea de 1 Decembrie

ro

28 Nov, 2014 20:56 2519 Marime text
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor participa luni, 1 Decembrie, la parada militară organizată în Bucureşti cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Parada militară va fi deschisă din aer de către un elicopter MI-17 al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care va purta  Drapelul României.

La parada care va avea loc în Piața Constituției vor defila 600 de polițiști, pompieri, jandarmi, studenți și elevi ai instituțiilor de învățământ ale M.A.I. organizaţi în cinci detașamente. Aceștia vor reprezenta Academia de Poliție ”Al. I. Cuza”, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina.

Defilarea terestră a Ministerului Afacerilor Interne va fi încheiată de Detaşamentul de gardă şi ceremonii militare al Jandarmeriei Române care va prezenta asistenței onorul, într-o ţinută care aminteşte de glorioasa tradiţie a acestei Arme.

Tehnica de intervenție a Poliţiei, Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei şi  Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgență va fi prezentată de patru blocuri de defilare formate din 107 mijloace auto, motociclete, ambarcaţiuni, fiind încheiată, conform tradiției, de Detașamentul de Cavalerie al Jandarmeriei Române.

Sursa foto: alba24.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • adolf 30 Nov, 2014 14:03 intrebare de baraj:au voie(legal vorbind) sa defileze gardienii publici(asa numita politie locala)...precum si paznici(firme private de paza)?pt ca intr un municipiu resedinta de judet,de pe malul dunarii,numit calarasi,anul trecut au defilat gardienii publici precum si 3 firme de paza cu auto de interventie