Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ediţia 2018 a Cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, la final. Cursul s-a desfășurat în garnizoanele Constanţa, Mangalia și Babadag

ro

22 Jun, 2018 18:28 1486 Marime text
Cea de-a 15-a ediţie a Cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict s-a desfăşurat, în perioada 18-22 iunie, în garnizoanele Constanţa, Mangalia și Babadag, iar sâmbătă, 23 iunie, va avea loc ceremonia de închidere pe dana 0 a Portului Militar Constanța, transmite MApN. 

Cursul a fost organizat de Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Navale şi Statului Major al Forţelor Aeriene.

”Reprezentanţii mass-media participanți la curs au dobândit, în cadrul modulului de instruire teoretică, cunoştinţe privitoare la procedurile de acreditare şi de lucru ale jurnaliştilor pe timpul operaţiilor militare, riscurile şi regulile de siguranţă şi protecţie în zonele de conflict, aspecte privind securitatea operaţională şi acordarea primului ajutor.
În cadrul modulului de instruire practică, jurnaliştii au participat la diverse antrenamente - dezvoltarea abilităţilor fizice specifice, instrucţie specifică navală şi de scufundare, tehnici de acordare a primului ajutor, tehnici de supravieţuire, cunoașterea hărţilor, a busolei, a GPS-ului şi lucrul practic cu acestea. De asemenea, au asistat la şedinţe demonstrative de tragere cu armamentul specific forţelor pentru operaţii speciale şi la exerciţii de paraşutare” - au transmis reprezentanții MApN. 

Totodată, cursanţilor le-a fost prezentată tehnica de luptă şi echipamentul din dotarea militarilor batalionului de infanterie marină, scafandrilor militari, marinarilor şi bazei aeriene, modul de acţiune în cazul atacului cu dispozitive explozive improvizate, folosirea mijloacelor de protecţie CBRN, trecerea prin suprafeţe de teren incendiate, precum şi modul de comportare pe timpul executării unei misiuni specifice zonelor de conflict.

Cursul a pregătit, din anul 2004 şi până în prezent, 278 de jurnaliști.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii