Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:57 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Echipa de fotbal CFR Constanţa pregăteşte un puternic turneu amical

ro

11 Jan, 2016 11:12 2344 Marime text
Echipa de fotbal juniori a CFR Constanţa s-a întors din cantonamentul montan, anunţă Academia Farul. Perioada de pregătire, de la Gura Humorului, a durat zece zile. Elevii lui Dumitru Faitaș au jucat și un meci amical, câștigat la limită, 5-4 cu echipa din localitate. Golurile CFR-lui au fost reușite de Alexandru Zimceac, Ştefan Florin (3 goluri) şi Manole Laurenţiu. Ultimii doi, sunt jucători veniţi în probe la CFR de la Dunărea Ostrov. Alături de cei doi, CFR a mai testat la Gura Humorului alți trei fotbaliști: Alexandru Vizireanu (de la Târgușor), Leonard Leonte (de la Danubius Rasova) și Mărculescu Leo (de la ACS Performer).

„A fost un cantonament foarte bun. Sunt extrem de mulțumit, dar suntem abia la început cu pregătirea. Ne așteaptă un retur de campionat foarte greu și această pregătire de iarnă este foarte importantă. Din jucătorii pe care i-am avut în probe cu siguranță vom păstra măcar unul” a declarat Dumitru Faitaș, potrivit sursei citate. Lideri în Liga a IV-a a judeţului Constanţa, juniorii de la CFR vor continua pregătirea la Constanța, unde au programat un antrenament zilnic, de la ora 19.00, pe terenul sintetic din Complexul FC Farul.

CFR Constanța preătește pentru finalul lunii februarie un puternic turneu amical la care va invita încă trei echipe. Pentru CFR Constanţa juniori joacă o grupă de tineri fotbalişti de la Academia Farul.

Sursa foto: Academia Farul
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii