Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:50 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep, înaintea turneului de la Miami „E pentru prima oară când fac așa ceva“

ro

26 Mar, 2015 13:36 1757 Marime text
Simona Halep va realiza o premieră la Openul de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 6,1 milioane de dolari.
 
Tenismena noastră, proaspăt învingătoare la Indian Wells, a afirmat că e pentru prima oară când ia parte la două turnee importante într-un interval așa scurt de timp.
 
„Nu sunt obișnuită să joc un turneu lung și apoi să particip imediat la altul la fel de lung și important. E pentru prima oară când fac așa ceva", a spus Simona pentru Tennis TV, scrie Ziare.com.
 
„Nu-mi va fi ușor, pentru că la acest nivel fiecare meci e dificil. Dar voi vedea ce va fi. Încerc să rămân concentrată și să iau fiecare meci în parte. Mă simt pregătită de acest turneu", a continuat sportiva noastră.
 
Simona a dezvăluit că are ceva dificultăți în a se acomoda la Miami: „E multă umiditate aici și mi-e puțin cam greu să mă acomodez".
 
Simona Halep o va întâlni în turul doi al Openului de la Miami pe cehoaică Nicole Vaidisova, locul 328 în ierarhia WTA.
 
Partida e programată vineri, la o oră ce va fi anunțată ulterior.


Sursa: Ziare.com
Sursa foto: ziuanews.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii