Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:13 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După francul elveţian, o nouă lovitură pe piaţa valutară

ro

28 Jan, 2015 10:03 2284 Marime text
Decizia BCE de a „arunca” pe piață 1.100 de miliarde de euro va dezechilibra moneda europeană. Consecința va fi că leul va crește față de euro, însă nu foarte mult, dar francul și dolarul vor continua să se întărească, spun analiștii economici.
 
Printr-o infuzie în economia Zonei Euro în valoare de 1.100 de miliarde de euro, începând din luna martie 2015 până în toamna anului viitor, cumpărând obligațiuni de stat sau private, BCE încearcă să stimuleze inflația și creșterea economică. Este cea mai mare avalanșă de bani din istoria Europei, care va avea efecte puternice în piață.
 
Leul va avea automat de profitat. Concret, „va fi o depreciere a euro, numai că nimeni nu știe cât de mare”, a declarat, pentru EVZ, Aurelian Dochia, membru în CA al BRD. Potrivit acestuia, impactul în România nu va fi foarte mare, întrucât „suntem foarte integrați în economia europeană și leul se mișcă în tandem cu euro”, susține economistul.
 
BNR nu este interesată ca moneda națională să se aprecieze, deoarece nu vrea ca inflația să fie foarte scăzută, a mai declarat pentru EVZ economistul șef al BCR. Pe de altă parte, întărirea monedei locale ar conduce și la scăderea competitivității exporturilor românești. Tocmai de aceea, deprecierea euro nu va fi foarte amplă. În plus, contează mult „viteza cu care se fac ajustările: dacă avem o perioadă de doi ani în care cursul se schimbă treptat sau dacă se trece brusc de la un nivel al cursului la altul. Cred că BNR are în vedere tocmai această viteză”, afirmă Aurelian Dochia.
 
Sursa: evz.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii