Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:21 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dragobete Tradiţii și obiceiuri

ro

24 Feb, 2015 08:49 1655 Marime text
Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români, își are rădăcinile în tradițiile dace și în credința într-un fel de zeu al iubirii, a cărui cinstire, pe 24 februarie, marca simbolic și începutul primăverii, scrie stirileprotv.ro.
 
Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei și al bunei dispoziții. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară și era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia română, și cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.
 
Un alt nume al sau era Navalnicul, fiind perceput că un fecior frumos și iubăreț nevoie mare, care le face pe tinerele fețe să-și piardă mințile.
 
O altă tradiție spune că Dragobetele a fost transformat într-o buruiană numită Năvalnic, de Maica Precista, după ce nesăbuitul a îndrăznit să îi încurce și ei cărările.
 
În lumea satului românesc, până la jumătatea secolului al XX-lea, Dragobete era sărbătorit pe 24 și 28 februarie sau pe 1 și 25 martie, potrivit cercetătorului Ion Ghinoiu, autorul volumului „Zile și mituri", informează stirileprotv.ro. Probabil că, în vechime, 24 februarie marca începutul primăverii, ziua când natură se trezește, ursul iese din bârlog, păsările își fac cuiburi, iar omul trebuia să participe și el la bucuria naturii.
 
În ziua respectivă, semnalul era dat de păsările nemigratoare, care se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau și începeau să-și construiască cuiburile. Despre „păsările" neînsoțite la Dragobete știa toată lumea că rămân singure și fără pui până în aceeași zi a anului următor.
 
După modelul zburătoarelor, fețele și băieții se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiți pe parcursul întregului an. Dacă timpul era favorabil, îmbrăcați de sărbătoare, fețele și flăcăii se întâlneau în față bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci flori de primăvară.
 
În sudul României, fata se întorcea în sat alergând, obicei numit „zburătorit", urmărită de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar față îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodnă celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a află ce nunți se mai pregătesc pentru toamnă.
 
Din zăpada netopită fețele strângeau de cu seară ultimile rămășițe - zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste.
 
Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind cea în care urmau să aibă grijă de toate orătăniile din ograda, dar și de păsările cerului. în această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor.
 
În această zi, satele românești răsunau de veselia tinerilor și de zicală: „Dragobetele sărută fetele". Sunt multe credințele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participă la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, mai ales de febră, și că Dragobetele  îi ajută pe gospodări să aibă un an îmbelșugat.
 
Steaua acestui flăcău, a cărui evocare acționă direct asupra fibrelor erotice ale tinerilor, a început să apună în a două jumătate a secolului al XX-lea. într-un fel, Dragobetele a fost și el o victimă a comunismului.
 
După Revoluție, locul lui a fost luat treptat de Sfântul Valentin, care a fost importat din lumea occidentală și care este sărbătorit conștiincios pe 14 februarie. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferențiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiția catolică, fiind un bărbat chipeș și neastâmpărat.



Sursa: stirileprotv.ro
Sursa foto: yupi.md

Ti-a placut articolul?

Comentarii