Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două monede din aur cu valoare de tezaur, recuperate de polițiști în urma unor descinderi

ro

30 Aug, 2016 18:57 2264 Marime text
Două monede din aur cu valoare de tezaur, emise de BNR cu ocazia comemorării a 190 de ani de la nașterea revoluționarului pașoptist vâlcean Nicolae Bălcescu, au fost recuperate de polițiști în urma a două percheziții domiciliare în localitățile Vlădești și Râmnicu Vâlcea, într-un dosar de delapidare.

"Ieri, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au efectuat 2 percheziții domiciliare, pentru recuperarea a două monede din aur. Aceste percheziții au avut loc în localitățile Vlădești și Râmnicu Vâlcea, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare. Din cercetări a reieșit că, la începutul acestui an, un bărbat, în vârstă de 66 de ani, ar fi sustras două monede din aur, puritate 99,9 la mie, de 31,1 grame fiecare, emise de Banca Națională Română, cu ocazia comemorării a 190 de ani de la nașterea lui Nicolae Bălcescu și donate muzeului din localitatea cu același nume, în anul 2007", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu, conform Agerpres.


Potrivit acesteia, în urma activităților desfășurate, polițiștii au ridicat cele două monede, urmând a fi lăsate în custodia muzeului, până la finalizarea verificărilor. Cercetările urmăresc probarea întregii activități infracționale a bărbatului suspectat de furt.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii